How are you?

Incep sa intru in ritmul acela activ care imi convine cel mai mult, adica sa ma implic in tot felul de actiuni care imi plac si care ma aduc mai aproape de oameni curiosi, interesanti, cu initiativa.

Mai intai e vizionarea de maine seara a documentarului „I’m fine, thanks”, orgaizata de Biblioteca FFFF in parteneriat cu Motivonti. Am primit invitatia lor pe mail si nici nu am stat prea mult pe ganduri, nu m-am uitat la detaliile evenimentului, nimic. Abia astazi, incercand sa gasesc un trailer, am vazut ca e chiar misto filmul. Eu m-am convins deja in mai multe randuri de calitatea evenimentelor organizate de echipa FFFF, asa incat, doar timp sa am sa pot ajunge…

Apoi, vineri voi fi gazda pentru o tanara filipineza care m-a contactat pe CouchSurfing.com. Ea e momentan studenta in Sibiu si a spus ca ar avea nevoie de o noapte cazare in Bucuresti.

Si pentru ca simteam ca am chef de mai mult, aseara m-am dus la un antrenamnt de handbal, dupa o pauza relativ indelungata. Abia astept intalnirea de saptamana viitoare!

Papanașiland

Cred ca mi-e bine aspectata planeta Mercur, pentru ca am reusit pentru al doilea week-end consecutiv sa calatoresc si chiar sa ajung sus, pe munte. Da, acolo sus unde poti vedea lumea cea mare, randuri-randuri de munti si dealuri, iar zarea se termina undeva departe, unde abia poti cuprinde cu gandul.

Am facut traseul impreuna cu Elena, pentru mine fiind ce-a de-a treia tura in M-tii Ciucas, la fix 2 ani de cand am reintalnit-o. Noi doua am fost colege in Focsani, in scoala primara si ne-am intalnit pur intamplator (sau nu) atunci cand m-am mutat in Titan. Sapmatana trecuta ne-am plimbat prin parcul IOR si ii spusemsem ca parca as tot calatori, mi-a cam ajuns statul pe acasa. I-am spus ca o idee usor de pus in practica ar fi sa mergem cu masina pana la Cheia si apoi sa urcam pe Vf. Ciucas. Este unul din traseele mele preferate, nici foarte greu nici usor (ea era incepatoare), spectaculos la tot pasul si care merita pe deplin efortul.

Am plecat la 7.00 din Bucuresti, catinel, asa incat la ora 10.00 ne luam in primire camera in care am domit o noapte. Camera ne-a costat 80 de lei, cu neajunsul ca nu avea baie in camera, dar la dusuri la fost relativ liber si apa fierbinte ne-am priit chhiar bine dupa tura pe munte. Pozele sunt facute de mine sau de Elena – click pe poze pt. marire.

Desi am planificat eu ca pe la 11.00 sa plecam pe traseu (pana in varf, ar fi trebuit sa facem 3-4h, noua ne-a luat fix 4h, fara sa fi grabit foarte mult pasul). In acelasi timp, mi-am propus sa fiu atenta la ritmul lucrurilor si depasisem ora propusa, ca ne-am intins cu masa si pregatirea rucsacului pentru drumul spre varf.
Am zis ca ar fi misto sa ne facem poze inainte de plecare si cand ajungem inapoi, sa avem o serie before and after si-asa am si facut!

Am plecat din fata cabanei Muntele Rosu la 11.45. Traseul de 4 ore pana in varf poate di impartit in doua parti: prima pana la Cabana Ciucas (banda galbena) si apoi de la aceasta pana in varf (banda rosie), fiecare dintre parti avand cam aceeasi durata si dificultate. Noi am ajuns la Ciucas in jur de 13.00. Desi luasem pelerinele de ploaie din Bucuresti, le lasasem pe pat, in cabana… Am vazut mult soare afara si am zis ca nu are rost sa le mai luam cu noi. Maaare greseala…

Ajunse la Ciucas, tot auzeam tunete, dar speram sa ne salveze divinitatea… Si a facut-o, trimitand o ploaie rece si mult vant, inainte de a ne indeparta prea mult de cabana. Dandu-mi seama ca e cel mai important sa ne intoarcem tefere, am alergat sa ne adapostim in cabana, urmand a decide apoi ce vom face mai departe, daca mai continuam drumul sau ne intoarcem fara sa fi ajuns in varf. Am decis sa comandam cate o ciorba calda (8-10 lei/portia) si din cauza mocaielii chelnerilor, am decis ca mai bine plecam mai departe fara sa mai luam ceva de mancare aici. Oricum aveam in rucsaci mancare, fructe (mere, banane, prune), dulciuri. Si pentru ca vremea devenea din ce in ce mai insorita, am plecat sa cucerim varful. Iata cateva imagini de pe traseu:

Dupa ce am stat catevava minute pe varf, ne-am inarmat cu un mar si am inceput sa ocolim Tigaile Mari prin dreapta. Si aveti mai jos o parte din peisajul care ne-a incantat traseul:

Am fost acolo sus, la stancile care se vad printre varfurile copacilor de mai jos:

Dupa 7 ore de mers, ne cam iesise pe ochi, drumul. La coborare ne-am luat ciorbele cuvenite la Cabana Ciucas si apoi ne-am indreptat spre cabana unde aveam sa dormim. Pe drum tot visam ce ne vom comanda la restauratul cabanei – mici si papanasi. Din pacate nu serveau mici, dar papanasi, da! Mancarea si servirea au fost ireprosabile, totul foarte rapid, gustos si a picat numai bine pe fondul oboselii acumulate.

A doua zi, duminica, am savurat un mic dejun pana catre amiaza pe terasa din fata cabanei. Eu pofteam la un lapte cu cacao, dar m-am multumit cu o ciocolata calda. Dupa micul dejun, am predat cheia, am bagat lucrurile in masina si am mai stat putin pe iarba, desprinzandu-ne cu greu ca sa pornim spre casa. Cred ca ne era si putin teama, ca trebuia sa strabatem cei 3 km de la cabana pana in Cheia, plini de gropi, o adevarata provocare pentru masna – ne-a luat aproape 25 de minute sa-l facem.

In drumul spre Bucuresti am mai oprit putin la Barajul Maneciu si in Valenii de Munte. In rest, drum intins spre casa, de teama sa nu aglomereze cu turistii care se intorc de pe Valea Prohovei. Am ajuns acasa cu bine si astept urmatoarea cu nerabdare urmatoarea calatorie. Am incredere ca nu va dura foarte mult :)

Poze Sibiu

Hell, yeah! (un week-end la Sibiu)

Citisem saptamana trecuta pe Facebook despre unul din filmele preferate, pe care nu l-am mai vazut de ceva timp – Yes Man – si am realizat ca si eu ajuns frecvent sa spun NU. Spre exemplu, ajung sa imi fac din timp un program relativ plin in evenimente/intalniri si devin rigida in a accepta vreo modificare.

Imi propusesem, pentru acest week-end, sa ies vineri seara la intalnirea biciclistilor din Herastrau, iar sambata sa iau Bucurestiul la pas intr-o intalnire organizata de IdeiUrbane.ro. Urma apoi un mic party si cred c, daca ma straduiam, ami gasesm cateva variante interesante. Toate bune pana cand a sunat telefonul: mergi la Sibiu?

Pai sa vezi ca as vrea sa mergi azi la… si maine la…,dar stii ceva: hai ca merg! Cum facem? Exista dilema: Transfagarasan sau Transalplina? In gluma am zis ca mergem spre Sibiu pe Trasfagarasan si ne intoarcem in Bucuresti pe Transalpina. Pana la urma asa am si facut. Au fost doua zile pline – am plecat sambata pe la 7.30 si am am poposit in Bucuresti, duminica aproape de ora 22.00.

Insa, desi au fost doar doua zile, le-am simtit ca patru – foarte foarte pline. Mai fusesem pe prima parte a Transfagarasanului – pana la Balea Lac – in 2009. Acum eram acolo pe la 14.00, desi facusem destule opriri pe traseu pentru poze si admirat peisajul. La Balea, pe pontonul cabanei de pe lac, am baut o cafea si ne tot intrebam cat ne-ar lua pana am urca sus pe culme.

Dupa ce am admirat cateva parapante care si-au luat gratios zborul din zona, am lasat in urma marea aglomerare de masini si de oameni, carnatii agatati de dughene si cascavalu afumat de pe tarabe, plecand spre Sibiu. Intr-un final am ajuns cu bine in oras si cred ca am pierdut vreo doua ore doar ca sa cautam o cazare. Am plecat fara sa facem vreo rezervare si totul era ocupat. Intr-un final, am gasit o pensiune mai la periferie, fara baie in camera, fara prosoape si fara sapun la baie.

Dupa ce ne-am tras sufletele si am facut rapid un dus, inarmati cu harta Centrului Vechi al orasului, am iesit pe la 20.30 sa colindam orasul si sa ne tragem in poze. La un moment dat, ne-am asezat cuminti pe o bordura, langa Turnul Sfatului, sa fumam o tigara  si sa luam pulsul orasului, cu oamenii lui plini de culoare, linistiti sau cu mers molcom…

Spre miezul noptii, ne-am indreptat pasii spre camera care ne va fi gazduit somnul, adunat dupa cei aproape 300 de km pe care  parcurseseram in  ziua respectiva.

Ne-am trezit voiosi pe la 8, am strans lucrurile si ne-am pregatit de drum, asa incat pe la 9 si jumatate predam cheia de la camera si eram in cautarea unui mic dejun. In Piata Mare, orasul se trezea iavaş-iavaş, ca si noi de altfel, si i-am tot admirat traficul matinal in timp ce savuram un ceai, o cafea…

Dupa o alta plimbare care a inclus si urcarea in Turn, pentru panorama, in jur de 14.00 atacam Transalpina, cu teama in ce priveste calitatea drumului. Am nimerit traseul, drumul, am admirat cele doua lacuri care ne-au iesit in cale. Intr-un final, am ajuns ajuns in Ramnicu Valcea, cantand, glumind si povestind tot felul de nimicuri. Ruta s-a derulat rapid, prin Pitesti si apoi pe autostrada, asa incat parca nici nu am simti cand am ajuns in Bucuresti.

Astept acum pozele, ca sa si ilustrez cele mai reusite momente. Pana atunci, va las cu trailer-ul filmului Yes Man, pe care-l recomand pentru momentele lipsite de inspiratie…

PS:Si ca o ironie la filmul la care faceam referire mai sus, am dat astazi peste acest articol…

Descoperindu-mi orasul…

Imagine – Galeria LiterNet.ro

Tot am mai ramas datoare cu cateva intamplari pe care nu le-am scris pe blog. Si am uitat sa mai spun cum m-au schimbat turele prin oras despre care scriam aici. Primul lucru pe care l-am observat e ca am inceput sa fiu mai atenta cu detaliile cladirilor pe langa care trec, am inceput sa ridic privirea catre ferestre si acoperisuri si am inceput sa iubesc si mai mult comorile acestui oras. Si parca, evenimentele din jur converg tot catre astfel de descoperiri…

Acum ceva timp, intr-o sambata am iesit cu Carmen sa-i arat  si ei cateva elemente din ce vazusem in turul pregatit de Andrei Popescu de la ideiurbane.ro. Apoi a venit ea cu ideea de a merge a doua zi la Muzeul Zambaccian. Aveti mai sus o imagine cu interiorul casei care gazduieste acest muzeu.

Colectia de tablouri, desene, sculpturi si obiecte de mobilier apartine lui Krikor H. Zambaccian, negustor armean care a trait intre anii 1889 -1962, pasionat de arta. Am avut ocazia sa vad picturi pe care le vazusem in timbre, in copilarie. Daca va faceti curaj sa ajungeti, veti avea surpriza unor opere realizate de Theodor Pallady, Camil Ressu, Ion Tuculescu, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian (tot cartierul Titan :)) – pt. ca majoritatea bulevardelor/strazilor din zona in care locuiesc, poarta aceste nume), precum si artisti de talie internationala – Picasso, Delacroix, Alfred Sisley, Cézanne (singurul din Romania), Matisse, Pissarro, Pierre-Auguste Renoir.

Mai jos e un portret facut lui Zambaccian de catre Corneliu Baba, unul din tablourile care mi-a placut mult, din tot ce am vazut. Si mai port cu mine in suflet Arcasul lui Oscan Han si Cap de copil, de Brancusi.

M-a surprins in mod placut aceasta pretioasa aglomerare de obiecte de arte, aspectul casei, linistea zonei, detaliile gratiilor de la ferestre si usi si ale curtii. Daca sunteti in Bucuresti si nu aveti idei despre ce ati putea vizita, va recomand cu multa caldura aceasta destinatie. Biletul este 3,5/7 lei.

Imagine de aici

Si pentru ca ziua sa nu se incheie brusc, am dat si o fuga la Mogosoaia, cum ne-am amuzat copilareste la niste versuri stranii, in cadrul festivalului Poezie si Jazz la Palatele Brancovenesti. Muzica a fost insa grozava –  Guilty Lemons – si daca ma mai prinde week-end-ul in Bucuresti, as mai repeta figura cu vizita la Mogosoaia si m-as incumeta chiar sa merg cu bicicleta.