Chasing shadows…


Sursa – MNAR

Duminica am fost din nou la muzeu. De data asta, impreuna cu Oana am pasit in salile Palatului Regal pentru o expozitie temporara cu tema Mitul naţional – Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930). Am auzit despre ea la radio si parca stiam ca e si in februarie, dar nu as fi vrut sa o ratez. Si intuitia mea a functionat partial bine. Spun asta, pentru a fost o colectie care merita vazuta. Doar ca nu am citit nimic in plus despre ea si noi, in elanul nostru ne-am luat bilete si la expozitia permanenta. Iar dupa cele 6 sali si – conform comunicatului de presa –  250 de lucrari pe care le-am privit pe indelete, ni se cam invarteau ochii. Am incercat sa schimbam data de pe bilete, dar nu s-a putut.

Hora Unirii la Craiova de Theodor Aman

Sursa – cemaiadmiram.blogspot.com

Am vazut cateva tablouri pe care le stiam din manualele scolare, altele noi, multe care contineau portul popular  – costumul de Muscel, care aprea obsesiv si in colectia de sambata, personalitatile epocii care au avut o contributie mai ales Revolutia din 1848, Carol I, tarani stand, lucrand, mancand, cateva sculpturi si busturi, cateva desene.

Pe parcursul vizionarii, incercam sa facem un top, ce ne-a placut cel mai mult, ce tablor ne-ar placea sa avem pe perete, incarcam sa cautam punctul de interes al lucrarii si mai presus de orice, am simtit o mare bucurie ca au infruntat iarna si altii, cred ca s-au perindat cel putin vreo 20 de persoane cat am fost noi in muzeu.

Salile vor mai gazdui colectia pana pe 13 februarie, ragaz suficient daca aveti curiozitatea. Si daca doriti sa aflat si mai mult, un articol a aparut deja in presa, in Adevarul, despre aceasta minunata expozitie, pe care il gasiti aici. Ambele tablouri care insotesc postarea sunt incluse in expozitie.

Romania Revolutionara de Constantin Daniel Rosenthal

Sursa- wikipedia.org

Anunțuri

Chunks of past…


Sursa: Blogul Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti”

Bucurestiul, zilele acestea e zgribulit, neprietenos si te fugareste acasa sau oriunde ti-ai prospus sa ajungi. Eu am fost azi cutezoatoare si m-am dus la Muzeul Satului sa vad o expozitie de care aflasem de ceva vreme.

Despre Adina Nanu am aflat din newsletter-urile primite de la Fundatia Calea Victoriei. Tot prin intermediul lor, pe Facebook, am aflat de o expozitie gazduita de Muzeul Satului. Cum incerc sa nu pierd nici o ocazie cand vine vorba de costumul traditional romanesc, si nu numai, m-am straduit sa nu pierd mini-colectia de piese prezentate.

Surpriza a fost ca era gratuita si, intr-o atmosfera calda, aproape intima, am privit  pe indelete iile, catrintele si fotele, costumul purtat de Regina Maria, am admirat delicatetea broderiei, contrastul culorilor, forma siluetei, farmecul palariilor si al celorlalte accesorii.

Prea rar mi-a fost dat sa vad costumul popular purtat de catre cineva, ci mai degarama in muzee sau magazine de artizanat, la targuri si online. Dar de fiecare data simt aceeasi mirare, cand imi imaginez cantitatea de munca, migala si mestesugul de care dau dovada creatorii. Si-mi pare rau ca nu stiu si povestile lor… Fiecare costum vazut azi avea o mica prezentare – cine l-a donat, ce a reprezentat, in ce context a fost purtat. La unul dintre ele era chiar o referire cum ca numarul sau culoarea dungilor, era specifica satului respectiv, intocmai cum procedau scotienii cu kilt-urile lor. Mi-au mai placut mult sublinierea influentelor din moda europeana si orientala, transpuse in motive sau linii de croiala, precum si rochia din anii ’20, cu broderie taraneasca.

Momentan am o mica obsesie  cu broderia, am ajuns sa aflu despre arta atelierului Lesage si credeam ca am o sansa cu totul speciala fis si doar sa vad aceste minunatii. Dar miracolul adevarat era cel din muzeu, cand prin sezatori, la lumina lumanarii sau a lampii, artizanele noastre munceau la aceste piese de arta adevarata, colectionate cu rabdare de d-na Adina Nanu.

Puteti vizita colectia si in luna februarie iar daca doriti mai multe detalii despre expozitie, le puteti gasi pe blogulul muzeului.


Sursa: cooperativaurbana.ro

Challenges…


Stefan Luchian – Lautul
Image from here – wikipedia.org

E deja joi. Cum a zburat saptamana… Azi e zi de mers la pictura si imi cam pare rau ca in acelasi timp are loc si primul antrenament de dupa turneu. Pierd o parte din impresiile de dupa, dar mai ales… alergatul dupa minge. Pentru atelier, aveam de facut o tema pentru diseara, de creat o natura statica, plecand de la un fond prestabilit. Dar m-am intins cu refacerea, m-am lasat molesita de lene si iata ca nu o voi putea prezenta diseara.

Insa am avut un motiv de mandrie artistica, sa zicem asa. Cineva a postat pe Facebook imaginea tabloului de mai sus. Si am comentat, ca parca mi-aminteam ca l-am vazut anul trecut in Muzeul Zambaccian. Mi s-a parut surprinzator, pentru ca in afara de ideea clara a Arcasului, credeam ca am uitat tot ce-am vazut acolo.

Acum astept sa mai parcurg o seama de ateliere si apoi vreau sa reiau vizitele prin muzee. Iar ca sa ma incadrez in nota de iesire din zona de confort pe care mi-am propus-o pentru 2013, luna viitoare ma duc la Sibiu, unde vreau sa vad Muzeul Brukenthal si Muzeul Satului Astra. Mi-ar mai fi placut sa vad si Faust in regia lui Silviu Purcarete, dar nu reusesc sa aflu cand va mai fi inclus in programul Teatrului Radu Stanca.

Invitatia a venit din partea unui oaspete, gazduit pe canapea, anul trecut si pe care l-am cunoscut prin CouchSurfing in doua randuri, chiar. Mari-An este studenta in Sibiu acum si traversat mari si tari ca sa ajunga aici. Este din Filipine si ador sa o aud cum vorbeste in filipineza :) Suna a spaniola, cu un accent straniu. Ultima data m-a intrebat daca stiu sa impletesc (am casa plina de fire, andrele, crosete, margele, materiale) si mi-am propus sa n-o las sa plece pana n-o invat :)

Handball, my love…

Alte poze mai reusite de la turneu, aici, pe Facebook.

Abia am baut o cafea  mare neagra si tot mi-e somn. Am avut 2 nopti in care nu prea am dormit si se pare ca odata cu varsta, devine tot mai greu de purtat o lupta cu absenta somnului. Dar sa o luam cu inceputul acestei povesti, care incepe de la finele saptamnii trecute.

Vineri pe la amiaza am plecat la Rm. Valcea pentru un nou turneu de handbal amator mixt. Ultimul la care am fost e cel de la Cluj, de prin 2011, daca nu ma insel. Am jucat pentru HACB. Seara s-a lasat cu distractie pana spre dimineata. Eu abia pe la 3-4 am reusit sa prind cateva ore de somn, incat ma intrebam daca vom putea sa ne adunam pentru jocuri. Si-am reusit :)

Ziua de sambata am inceput-o buimaca, incercand sa ajung la Sala Traian, pentru festivitatea de deschidere. Au participat in total 15 echipe din Bucuresti, Cluj, Brasov, Olt si Valcea. Dupa o scurta prezentare si cantarea imnului, ne-am gasit un loc bun in tribuna si ramas sa vedem primul joc, dintre echipele pe care urma sa le intalnim in meciurile 2 si 3. Mi s-a parut grozav ca grupa noastra a jucat chiar in sala in care joaca echipa Oltchimului, ale carei jucatoare le-am vazut in prima parte a zilei, venite sa faca partea de forta.

Duminica am avut primul meci de la 10.00 cu cei de la Nova, apoi am jucat cu Acvila si Valcea B pentru locurile 7-8. Acest ultim meci mi-a placut cel mai mult, ca atmosfera. Am avut in total 6 meciuri (programul, aici) in 2 zile; am castigat jumatate din ele, dar cele de duminica, mi-au mers la suflet prin relaxarea si calmul cu care s-a jucat.

In fapt, tot timpul petrecut la acest turneu mi-a placut mult atmosfera pe care am gasit-o la echipa. La fel, am ramas cu o placuta impresie referitor la organizare – Bravo Valcea! – mai ales ca e prima data cand merg la un turneu acolo. Si, inca un detaliu mi-a intarit o idee mai veche: am jucat pe parchet, atat in Sala Traian cat si in sala Liceului Energetic unde au avut loc meciurile de duminica si pentru mine e suprafata ideala pe care sa joci handbal. Daca mai zic si ca incalzirea pe muzica merge tare bine, se pune?

Despre petrecere ce sa mai spun? Am dansat de la primul pahar de Cuba Libre pana la la 3 dimineata, apoi am continuat polemicile si la pensiune. Mi-a mai placut ideea lor cu proiectia pozelor. In timpul meciurilor din Sala Traian a fost prezent si un fotograf profesionist, ale carui poze au rulat intr-un slide-show lent, proiectat pe un panou mare in clubul in care am dansat, pe parcursul intregii nopti.

Aseara, ajunsa acasa dupa ce trei zile eram ceata mare, mi se parea camera cam goala. Din fericire a postat cineva pe facebook un link la meciul Franta-Islanda si parca nu se putea ceva mai poytivit. Apoi am picat de somn, de-a dreptul si am dormit neintoarsa pana dimineata la 7.

In aceasta perioada se desfasoara in Spania Campionatul Mondial de Handbal Masculin. Mai sunt si astazi 4 meciuri dar sunt grupate cate 2, la aceeasi ora. E pacat cand trebuie sa alegi, pentru ca adevarul e ca simt ca nu ma m-as putea satura de handbal :D

Si pentru ca in urmatoarele 6 saptamani n-o sa pot merge la sala decat lunea, m-am decis sa imi caut o sala la care sa ma duc, sa ma pun la punct cu conditia fizica. Ca sa ma pot lauda la urmatorul turneu cu mai mult de un gol :)

Ready, steady… have fun!

Photo from here

Luni seara am ezitat daca sa ma duc sau nu la antrenament. Nu am fost inca la primul antrenament pe 2013, pentru ca joia imi e ocupata cu atelierul de pictura. Si, in plus, nu m-am reintegrat prea bine in echipa, nu ma simt in largul meu; dar se pare ca dorul de minge, de a fi in teren, e mai puternic decat comoditatea si temerile mele, luate impreuna.

E totusi o situatie paradoxala. Chiar daca nu m-am integrat in echipa, ma simt mult mai bine acum, mai linistita. Stresul pe care il aduce conducerea clubului, nu-mi lipseste. Imi place ca singura grija e sa vin, sa joc, achit si ma intorc cuminte la viata mea anosta :)

M-au intrebat daca as merge la Turneul de la Valcea, in acest week-end. Nu am stat prea mult pe ganduri: da! In ciuda lipsei de conditie fizica din ultima vreme, si a faptului ca nu pot onora maine seara cu prezenta, vineri e plecarea.

Azi am fost in Decathlon pentru cateva achizitii si trebuie sa recunosc, am emotii si inca ma mai simt ca fiul ratacitor, care si-a luat un an sabatic. Si recunosc spasita, mi-a fost dor si ma bucur ca handbalul face din nou parte din viata mea. Are o magie speciala care ma atrage si parca oricate meciuri as vedea, oricat as discuta despre, nu m-as satura…

My precious….


Sursa: cel.ro

Decembrie e luna in care m-am nascut; cu foarte putin inainte de Craciun. Proasta alegere, as zice… pentru ca in preajma Craciunului mi se pune in brate un cadou pentru trei ocazii: ziua de nastere, Craciun si ziua numelui. Cam nedrept, as zice…

De obicei, lumea care e in dilema – ce sa-mi ia – si ma intreaba, primeste raspunsul: o carte. Anul asta insa, am fost mai impertinenta si am pretins, in contul cadoului, o contributie la un e-book-reader. Zis si facut! Am delegat-o pe Simi sa adune cheta, am pus diferenta si abia in ianuarie, ca nu mai erau pe stoc in decembrie, mi-am luat un Kindle 4.

Aveam deja o suma considerabila de carti in calculator si nu mi-am facut griji ca nu as avea ce sa citesc. Am dibuit usor, usor cum e cu formatele cartilor, dar se pare ca nu suficient.

Spun asta, pentru ca m-am grabit sa-mi cumpar niste carti de pe Elefant.ro si… surpriza! nu sunt compatibile cu ce poate citi pretiosul meu. Am cerut lamuriri, mi s-a spus ca scria pe site, eu m-am grabit, nu am citit pe indelete si asta e… Am de ales, sa stau rabdatoare in fata monitorului si sa citesc aceste carti (autori: Vosganian si Djuvara), ceea ce am incercat sa evit prin achizitie – sau sa ma intorc spasita la cartile descarcate de pe torenti. Ele se pot vedea chiar bine…

Cartea cu care am inaugurat lectura e The Paradox of Choice de Barry Schwartz, despre a carui carte am aflat de la una din prezentarile TED urmarite – o aveti mai jos. Scriitura e agreabila, usor de inteles si analizeaza problema alegerilor pe care le facem, de la cele mai simple – ce tip de biscuiti cumparam, ce tip de blugi, pana la cele mai complexe – ce fel de educatie, ce tip de casa, de exemplu. Acum sunt la partea cu maximizers vs. satisficers, adica cei care se documenteaza mult si vor sa fie siguri ca au facut cea mai buna alegere si cei aleg mai impulsiv, fara prea multe date, cauta o satisfactie rapida. Intrebarea lui e care sunt mai multumiti de alegerea facuta? Tot el ne spune ca cei din al doilea grup au parte de o mai mare satisfactie, pentru ca primii mereu vor avea impresia ca poate undeva ii astepta o varianta mai buna si n-au cautat suficient de mult. Deci am o lectura placuta si interesanta, nu-i asa? :)

Cineva m-a intrebat daca nu ma deranjeaza sau imi lipseste cartea adevarata, cea reala, si daca imi place intr-adevar sa citesc pe alt format. Mi-am dat atunci seama ca nici ma gandisem la treaba asta. Ador cartile si lumea pe care mi-o deschid, dar pana la urma accesul la idee, la scriitura, conteaza pentru mine. Si tinand cont ca citesc mult in mijloacele de transport, imi e mult mai usor asa; chiar daca o carte are 500-600 de pagini, ocupa mai putin in geanta, oricum prea aglomerata si cand e aglomerat nu mai fac pe acrobata sa dau paginile – adevarul e ca ma cam specializasem sa dau pagina cu o singura mana, cu stanga, in timp ce ma tineam strasnic cu dreapta. In concluzie, in aces caz ma declar un happy satisficer :)

New year loading…

De aproape doua saptamani suntem in 2013. Anii se scurg pe repede-inainte, fara sa-mi lase sentimentul ca as cladi ceva semnificativ. Decembrie a fost marcata de-un eveniment important in familie, cununia celei mai bune surori din lume. Amandoi au spus „Da!” plini de hotarare si am fost bucuroasa ca am putut s-o ajut pe Simi, folosindu-ma de un site pe care imi petrec relativ mult timp.

Eram amandoua in dilema, nestiind ce coafura sa aleaga. I-am sugerat sa ne uitam impreuna pe board-ul cu Make-up and beauty. Si dupa ce am eliminat succesiv cateva variante, ne-am oprit la aceasta, dintr-un show Valentino cred eu, dar nu sunt sigura. Ne-am afisat cu poza la coafor si i-a iesit destul de bine. Mie mi-e tare drag cum arata in ziua cu pricina.


Sursa: pinterest.com

Dupa ce ne-am linistit, trebuie sa intampinam cum se cuvine Sarbatorile. Eu eram atat de pregatita incat am plecat de Craciun la Iasi, unde am stat cateva zile. Pentru ca la inceputul iernii am facut rost de-o raceala adevarata, la Iasi m-am menajat destul de mult si nu prea am iesit din casa. Mai era si Albert in preajma si nu m-as fi simtit tocmai bine sa fiu racita in preajma unui copil mic si a unei proaspete mamici.

Am avut ocazia sa trec aproape in fuga pe langa Palatul Culturii si tot mai cred ca n-are Bucurestiul cladiri care sa-l rivalizeze.

Sursa – evz.ro

Trecerea dintre ani am petrecut-o intr-o relativa liniste, la parinti, in Tariceni. Plecand sprea Bucuresti, mi-a placut mult peisajul de sat nins, cu cosurile caselor fumegand si multa multa lumina, in ciuda gerului piscator.

Acum un an nou, planuri noi si dorinta de-a lucra la vise mai vechi. Mi-am propus sa ies mai des din zona de confort si un prim pas a fost sa ma inscriu la cursul de pictura tinut de Arina Gheorghita la Fundatia Calea Victoriei. Am avut abia un atelier despre pictura, in general si despre arta lui Alexandru Ciucurencu, am aflat cateva lucruri noi, am plecat acasa si cu o multime de intrebari si idei noi.

Vineri am fost la opera – Turandot, orchestra fiind condusa de energicul Tiberiu Soare. Fata de  celelalte spectacole de la TNO, acesta a avut doar cateva momente care mi-au placut mult. Sper sa ma simt mai consolata dupa ce voi revedea Tosca, pe 2 februarie.