Papanașiland

Cred ca mi-e bine aspectata planeta Mercur, pentru ca am reusit pentru al doilea week-end consecutiv sa calatoresc si chiar sa ajung sus, pe munte. Da, acolo sus unde poti vedea lumea cea mare, randuri-randuri de munti si dealuri, iar zarea se termina undeva departe, unde abia poti cuprinde cu gandul.

Am facut traseul impreuna cu Elena, pentru mine fiind ce-a de-a treia tura in M-tii Ciucas, la fix 2 ani de cand am reintalnit-o. Noi doua am fost colege in Focsani, in scoala primara si ne-am intalnit pur intamplator (sau nu) atunci cand m-am mutat in Titan. Sapmatana trecuta ne-am plimbat prin parcul IOR si ii spusemsem ca parca as tot calatori, mi-a cam ajuns statul pe acasa. I-am spus ca o idee usor de pus in practica ar fi sa mergem cu masina pana la Cheia si apoi sa urcam pe Vf. Ciucas. Este unul din traseele mele preferate, nici foarte greu nici usor (ea era incepatoare), spectaculos la tot pasul si care merita pe deplin efortul.

Am plecat la 7.00 din Bucuresti, catinel, asa incat la ora 10.00 ne luam in primire camera in care am domit o noapte. Camera ne-a costat 80 de lei, cu neajunsul ca nu avea baie in camera, dar la dusuri la fost relativ liber si apa fierbinte ne-am priit chhiar bine dupa tura pe munte. Pozele sunt facute de mine sau de Elena – click pe poze pt. marire.

Desi am planificat eu ca pe la 11.00 sa plecam pe traseu (pana in varf, ar fi trebuit sa facem 3-4h, noua ne-a luat fix 4h, fara sa fi grabit foarte mult pasul). In acelasi timp, mi-am propus sa fiu atenta la ritmul lucrurilor si depasisem ora propusa, ca ne-am intins cu masa si pregatirea rucsacului pentru drumul spre varf.
Am zis ca ar fi misto sa ne facem poze inainte de plecare si cand ajungem inapoi, sa avem o serie before and after si-asa am si facut!

Am plecat din fata cabanei Muntele Rosu la 11.45. Traseul de 4 ore pana in varf poate di impartit in doua parti: prima pana la Cabana Ciucas (banda galbena) si apoi de la aceasta pana in varf (banda rosie), fiecare dintre parti avand cam aceeasi durata si dificultate. Noi am ajuns la Ciucas in jur de 13.00. Desi luasem pelerinele de ploaie din Bucuresti, le lasasem pe pat, in cabana… Am vazut mult soare afara si am zis ca nu are rost sa le mai luam cu noi. Maaare greseala…

Ajunse la Ciucas, tot auzeam tunete, dar speram sa ne salveze divinitatea… Si a facut-o, trimitand o ploaie rece si mult vant, inainte de a ne indeparta prea mult de cabana. Dandu-mi seama ca e cel mai important sa ne intoarcem tefere, am alergat sa ne adapostim in cabana, urmand a decide apoi ce vom face mai departe, daca mai continuam drumul sau ne intoarcem fara sa fi ajuns in varf. Am decis sa comandam cate o ciorba calda (8-10 lei/portia) si din cauza mocaielii chelnerilor, am decis ca mai bine plecam mai departe fara sa mai luam ceva de mancare aici. Oricum aveam in rucsaci mancare, fructe (mere, banane, prune), dulciuri. Si pentru ca vremea devenea din ce in ce mai insorita, am plecat sa cucerim varful. Iata cateva imagini de pe traseu:

Dupa ce am stat catevava minute pe varf, ne-am inarmat cu un mar si am inceput sa ocolim Tigaile Mari prin dreapta. Si aveti mai jos o parte din peisajul care ne-a incantat traseul:

Am fost acolo sus, la stancile care se vad printre varfurile copacilor de mai jos:

Dupa 7 ore de mers, ne cam iesise pe ochi, drumul. La coborare ne-am luat ciorbele cuvenite la Cabana Ciucas si apoi ne-am indreptat spre cabana unde aveam sa dormim. Pe drum tot visam ce ne vom comanda la restauratul cabanei – mici si papanasi. Din pacate nu serveau mici, dar papanasi, da! Mancarea si servirea au fost ireprosabile, totul foarte rapid, gustos si a picat numai bine pe fondul oboselii acumulate.

A doua zi, duminica, am savurat un mic dejun pana catre amiaza pe terasa din fata cabanei. Eu pofteam la un lapte cu cacao, dar m-am multumit cu o ciocolata calda. Dupa micul dejun, am predat cheia, am bagat lucrurile in masina si am mai stat putin pe iarba, desprinzandu-ne cu greu ca sa pornim spre casa. Cred ca ne era si putin teama, ca trebuia sa strabatem cei 3 km de la cabana pana in Cheia, plini de gropi, o adevarata provocare pentru masna – ne-a luat aproape 25 de minute sa-l facem.

In drumul spre Bucuresti am mai oprit putin la Barajul Maneciu si in Valenii de Munte. In rest, drum intins spre casa, de teama sa nu aglomereze cu turistii care se intorc de pe Valea Prohovei. Am ajuns acasa cu bine si astept urmatoarea cu nerabdare urmatoarea calatorie. Am incredere ca nu va dura foarte mult :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s