Plec la Iasi!

prima plecare din Bucuresti pe anul acesta. nici nu am facut bagajul si faptul ca saptamana viitoare ne vom muta intr-un capat de Bucuresti, m-a cam facut sa ezit… dar pana la urma, voi pleca. 7 ore de mers cu trenul, 2 zile sedere si apoi, pe marti voi fi din nou in Bucuresti. cred ca voi face ceva poze, dar pe unde anume voi iesi, habar nu am (ce mi s-a pregatit :) ).

(sursa)

pe curand!

Anunțuri

My new dream…

de-a lungul timpului am avut 2 depresii majore (ambelele l-am capatat in Germania, si dau cel mai adesea vina pe clima, pe lipsa soarelui) si o perioada mai dificila in 2008, in care mergeam pe muchia subtire dintre blazare si depresie. la un moment dat chiar descoperisem ca imi place cum suna cuvintele depresie/deprimata, desi vedeam in jur cum unii apropiati se feresc de mine, iar altii imi respecta nevoia de a ma izola. cel mai straniu lucru insa, mi se pare urmatoarea perceptia: la prima depresie, parca as fi vazut un joc al Ielelor… adica odata ce am fost contaminata de depresie, parca o parte din mine ramane mereu acolo. si… atunci cand spun eu ca ma simt bine, de fapt… uit de ea, dar ramane mereu, ca o umbra… mereu prezenta.

cert e ca acum imi revin, usor usor si, o data in plus reusesc sa trec de starile astea. in orice caz, mereu am crezut ca trebuie sa imi inventez scopuri, teluri, vise, pentru ca altfel… parca se pierde orice directie. tot ce mi-am propus sa fac, am facut, dar ajunsesem sa am o stare in care sa nu stiu ce sa mai imi propunacum cateva saptamani, din blog in blog, am ajuns pe EE, un blog ca o briza, apreciat de cei care au avut acelasi norocl de a-l descoperi, ca si mine. de acolo am furat de-a dreptul o idee: aceea de a planui o casuta la tara, si… deja ma simt animata de tot felul de idei.

am incept sa cotrobai prin site-uri de constructii, de case, de design si visez cu ochii deschisi la lumina intensa de dimineaza care patrunde in camera, la patul din lemn, la curtea verde si dezmatul matinal al ciripitoarelor…

cu aceste ganduri spun,

pe curand

Wierd…

nu prea ma simt in apele mele, desi… totul e relativ ok. acum cateva saptamani eram intr-o stare mult mai dicificila, dar nici acum nu-s multumita de ce mi se intampla. singurul lucrur constat e ca fac sport, mai precic clipul lui Billy Blanks, pt abdomene si cel al Florentinei, pentru fesieri. in rest, de ceea ce/cum mananc nu sunt prea mandra. probabil dupa ce ma intorc de la Iasi – adica dupa 23 februarie,o sa reiau Daneza (desi e din ce in ce mai dificil sa ma tine de ea).

am marit „colectia” de suplimente: adica iau in fiecare dimineata cate o capsula de ceai verde (tip de ceai cu care greu ma impac sa il beau) si mai iau si Crom Picolinat. si urmeaza sa mai adaug si alte elemente, precum polenul :)

sper sa scap cu bine de zilele ce urmeaza (7 ture, in 4 zile – ceea ce inseamna cam 52 de ore din 96), sper sa apuc sa imi cumpar chestii multumitoare de mancare (am inceput sa fac o pasiune pentru sanwich-ul format din 2 felii de paine de secara si 1-2 felii de sunca de pui si salata sau alte legume).

cam atat pe azi

pe curand!

Azi, despre ce mai scriu?!?

no, chiar asa… ce m-a preocupat azi?

las deoparte chestiunea cu banii, ca deh! e criza si toata lumea se plange. nu vreau sa o fac si eu

ma enerveaza ca ma transform intr-o insomniaca cu acte in regula. daca ar fi doar asta… nu ar fi asa de rau, dar mai si pierd vremea… cum? jucand jocuri tampitele, sau citind pe net, in loc sa citesc din carte sau ca caut lucruri cu adevarat importante.

––––––

e aproape 2.00, o alta tura de noapte si recunosc, sunt profund mahnita de ce s-a intamplat cu Marian Cozma. R.I.P.! mi-e greu sa nu ma doara sufletul, pentru tragedia acestei familii… tatal spuse ceva de genul: „inainte doream oricui viata mea, acum nu doresc nimanui sa treaca prin ce trec eu…”

(Sursa: Pro Sport )

desi imi venisera multe chestii in cap pe care sa le scriu, par total lipsite de sens, acum.

pe curand!

„Controle your eating, controle your body” (Billy Blanks )

ideea din titlu e de pe site-ul lui Billy Blanks. cum am ajuns pe acest site? am plecat de la faptul ca in ultima saptamana am lucrat dupa o serie de clipuri cu BB, gasite pe www.youtube.com. spre rusinea mea, nici nu am stiut ca el a creat Tae Bo® :D

cand am descoperit aceste exercitii? acum un an, cred, cand le-am luat, di curiozitate. de pe DC++ si am incercat sa fac din ele. am si DVD-ul Andreei Raicu, dar e putin cam mult, acum, pentru nivelul meu :) am incercat o perioada sa merg la sala, dar se pare pare ca nu ma pot tine de asta si m-am gandit daca nu mai bine aduc sala acasa. deja am un colt de fitness, in camera: stepper, ab-roller, dar ulterior s-au transformat in suport pentru diverse lucruri. de Tae-Bo, ma tin deocamdata, adica, am facut fie in fiecare zi, fie la cel mult 2 zile. deja imi vine sa merg dansand, sa topai tot timpul, de parca am eliberat niste arcuri incepand sa fac sport. abia astept sa ma mobilizez sa ies sa alerg. cel mai dificil va fi sa o fac pentru prima data… apoi! va fi mai simplu! intra-devar, mereu… primul pas e cel mai greu.

cantarul parca nu prea mai tine cu mine: oscileaza 95-96, dar in mod paradoxal ma simt mai lejer in haine. sper sa regandesc modul de a manca si sa fac ceva, asa incat sa fiu impacata si cu treaba asta…

in alta ordine de idei, daca cineva pricepe cum functioneaza barbatii… sa dea un semn, ca eu inca imi mai obosesc neuronii cu intrebarea asta :)

asa incat, vesela spun:

pe curand :)

Show must go on…

astazi am ales titlul influentata de muzica pe care o ascult. m-am rasfatat muzical cu Pavarotti si Queen si cred ca ii voi mai asculta ceva vreme, pentru ca am tura dubla si pana maine dimineata la 7 mai sunt cam 12 ore.

ce am mai facut? m-am agitat intre tentativa de a reincepe de luni, Daneza si faze bulimice, in care cu greu mai imi controlam apetitul. incerc totusi sa nu mananc junk-food, sa am zilnic in meniu fructe, legume proaspete si trebuie sa ma gandesc cat mai curand, la a face ceva bine gandit, sa ajung la rezultatele de care m-am indepartat cam mult. beau multe ceaiuri, mai ales ceai negru si de sunatoare si ma tot intreb daca e vreo corelatie reala intre imbunatatirea starii psihice si sunatoare.

sunt data peste cap cu toate: nici nu mai stiu de cand nu am mai dormit o ore intr-o noapte. deja 4-5 ore sunt destul. nu zic ca nu dorm, sunt momente cand recuperez, dar macar nu ma mai agit. nu imi e somn? super! ma apuc de facut ceva: de la citit, sport, mesterit, pana la facut baie sau alte chestii de auto-grooming.

imi doresc mult sa pot alerga din nou. daca ar fi un stadion aproape de casa, pe care sa pot si alerga seara, as fi foarte bucuroasa. ma incerca ideea de a alerga in Parcul Izvor (am mai facut-o), dar acum seara e inca rece si imi e putin teama sa vin transpirata acasa. probabil ca saptamana care vine voi face o incercare. dar daca stau bine sa ma gandesc, mi-ar fi placut sa fie in Bucuresti un Club de Handbal, pentru amatori – adica in loc in care fosti jucatori sa se intalneasca de 2-3 ori pe saptamana; sa nu fie o segregare pe sexe, sa se faca incalzirea si sa se joace intr-un mod foarte relaxat, cam cum jucam in orele de sper de la Universitate. e totusi un sport popular, si cred ca s-ar gasi persoane… in fine, fiecare cu visele lui, nu? :)

peste cateva zile voi pleca Iasi (in jur de 20 februarie) si sunt foarte curioasa cum mi se va parea dupa atatea ani de stat in Bucuresti, insa pana atunci voi avea 2 saptamani aglomerate, nu gluma :)

cam atat pe azi

pe curand

ca sa uiti de foame… citeste!

influentata de o recomndare auzita la Radio, am ajuns in librarie sa caut „Inteligenta practica”, a lui Karl Albrecht (comparand pretul din Diverta (37RON), cu cel de pe site (30RON), am constatat ca poate mai bine era daca as fi comandat carte direct de pe site…) am stat apoi putin pe ganduri, daca nu cumva m-am pripit, cand mai am atatea carti incepute acasa, dar mi-a fost dat sa descopar ca imi place la nebunie, cartea. de fapt, abia astept sa o termin, ca apoi sa mai las sa treaca o vreme, sa o citesc din nou. cred ca daca as fi vazut doar titlul cartii, as fi intuit un alt continut (unul gresit) si nu as fi cumparat-o. dar acum ma bucur ca ma captiveaza asa de tare. ador momentele cand devorez continutul unei carti :)

sunt multe parti care mi se par nemaipomenite, dar una anume am zis ca vreau sa scriu pe blog:

„Pe masura ce ne maturizam, ingustam progresiv scopul si varietatea vietilor noastre. Dintre toate pasiunile pe care le-am avut, pastram doar cateva. Dintre toti oamenii pe care i-am cunoscut, selectam un numar mic. Devenim prizonierii unei reltele de relatii fixe. Dezvoltam anumite modalitati de a face lucrurile.
Odata cu trecerea anilor, ne uitam la modul care ne e familiar cu tot mai putina prospetime a perceptiei. Nu mai privim cu un ochi atent, scrutator fetele oamenilor pe care ii intalnim zilnic si nici alte caracteristici ale lumii noastrede fiecare zi.
Nu e neobisnuit sa iti dai seama ca schimbarile majore din viata – casatoria, mutarea intr-un alt oras, schimbarea locului de munca sau o urgenta la nivel national – sparg sabloanele vietilor noastre si ne arata destul de brusc ca am devenit prizonierii unei retele confortabile pe care am construit-o singuri in jurul nostru.
Unul dintre motivele pentru care oamenii maturi sunt mai putini apti de a invata decat cei tineri, este faptul ca sunt mai putin dispusi sa riste. Invatarea e o chestiune riscanta, iar lor nu le mai place esecul. In copilarie, atunci cand copiii invata cu o viteza fenomenala – o viteza pe care nu o vor mai atinge niciodata, acestia trec printr-un mare numar de esecuri. Uitati-va [la orice copil]. Vedeti-i nenumarate incercari si esecuri. Constatati cat de putin ii descurajeaza esecurile.
Cu fiecare an care trece, [copilul] va fi mai putin fericit in cazul unui esec. In adolescenta, dorinta oamenilor de a risca un esec scade foarte mult. Prea des, parintii ii imping mai departe insuflandu-le frica, pedepsind esecul sau facand in asa fel incat succesul sa para mult mai pretios.
La varsta mijlocie multi dintre noi avem in cap o lista de lucruri pe care nu vrem sa le mai incercam niciodata, pentru ca le-am incercat candva si au fost un esec – sau le-am incercat o data si am reusit mai putin decat o cerea respectul de sine.
In perioada de mijloc a vietii, cei mai multi dintre noi suntem niste maestri in arta de a fugi de noi insine.”

(fragment care ii apartine lui John Gardner – Self-Renewal: The Individual and the Innovative Society)

se spune mai sus: Uitati-va [la orice copil] si ma intreb cati dintre noi mai vad frecvent copii mici, in jur, in ideea ca, pot petrece cateva momente in compania lor, pentru a-i putea observa…

parca de de-ajuns pe azi, nu?

pe curand

:)