Crângaşi. Dupa 8 luni

Home is, where your heart is…

Dintre toate colturile Bucurestiului pe care am avut ocazia sa le locuiesc/descopar, cumva, acest cartier s-a strecurat abil si am reusit sa nu apuc sa-l bifez. Pana in vara lui 2015, cand lovita de-o sageata, m-am aflat in postura de a anunta din nou… ma mut. Am un istoric vast de locuri din care de voie, de nevoie a trebuit sa imi tot strang catrafusele. Apoi, cand in 2013 am reusit sa fac rost de-un credit Prima Casa, familia –  in mod special – a respirat usurata. Cred casi eu eram oarecum linistita, ca pot sa-mi cumpar obiecte de mobilier, fara teama ca trebuie apoi sa le duc in alta parte…

Asa cum poate unii au sansa sa calatoareasca, altii, ca mine – au sansa sa se mute. Si daca la inceput aveam nostalgii, acum incerc sa fiu deschisa si sa descopar cartierul care m-a adoptat, sa-l privesc mai prieteneste si fara comparatii.

Ieri am facut si o serie de poze pe langa casa, intr-o zi frumoasa, in care care in parc se juca remy, sah si table, parintii plimbau carucioarele cu pui doborati de somn, iar cei mai mari se fugareau galagiosi cu bicicletele.

Zboina Neagra


Str. Zboina Neagra

Calea Giulesti

Calea Giulesti
Calea Giulesti

Parcul Giulesti
Parcul Giulesti


Tot pe Str. Zboina Neagra

Acum ca primavara isi intra in drepturi, am de gand sa imi pregatesc bicicleta si sa ies la colindat, sa mai descopar comori urbane, ascunse printre blocuri, pe strazi cu case si sa caut povestile lor.

Anunțuri

Prin oras, visand la alt oras…

Sursa  –  MNAR.ro

Pe 25 aprilie (mai e un pic, mama Doamne!!!) voi fi in Budapesta si parca tot ce mi se invarte in cap are legatura cu asta. Cu ce ma duc, unde voi sta (cel mai probabil, voi apela la couchsurfing.org), ce sa-mi iau, ce sa nu-mi iau. Am mai facut acolo un Revelion si am ramas cu impresii foarte placute. Mi-ar fi placut sa revin doar ca sa vad pe indelete orasul, dar daca s-a ivit ocazia acestui concert… n-o sa protestez prea tare.

In fine… In Bucuresti s-a istalat primavara de-adevaratelea – pasarelele canta de la 5am, pomi infloriti, ploaie de petale, soare cald, multe gâze, tot arsenalul. Si pentru ca am programul aglomerat, mi se pare week-end-ul un fel de citybreak la super-oferta, in episoade saptamanale. N-am reusit sa vad mare lucru in acest week-end, dar m-am satraduit, pe cuvant!

Aveam in gand sa merg la MNAR, pentru o expozitie care parea sa fie taman pe gustul meu. Este vorba despre Epoca Biedermeier în Ţările Române 1815-1859 si am simtit-o ca o continuare timida a expozitiei Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930). 4 sali, tablouri, gravuri, razlete piese de mobilier si bijuterii, cateva piese de vestimentatie. Cred ca un impact mai puternic al Epocii Biedermaier in Romania, l-a avut vizita la Muzeul Cotroceni (click cu incredere, pentru ca are un tur virtual f bine realizat). Tablourile care mi-au placut cel mai mult au fost Orientala, de Constantin Daniel Rosenthal (mai sus) si un Autoportret de Mişu Popp.

Revenind la Budapesta – am vrut sa merg la film. Dar o raceala zdravana m-a țintuit intr-un arest la dimiciliu, asa incat, nu pot decat sa sper c-o sa vad saptamana asta filmul asta:

Turism cultural: Faust la Sibiu


Sursa: Teatrul National Radu Stanca Sibiu

Am fost la Sibiu in cateva randuri si am ramas cu o nostalgie aparte. M-am simtit atat de bine, incat as reveni oricand cu placere. Si recunosc, ca in cele mai multe randuri sunt geloasa pe Sibiu. Are o multime de elemente pe care mi-as dori sa le gasesc in Bucuresti – de la respectul pentru cladirile vechi, pana la deschiderea fata de turisti. Mi se pare ca te intampina intr-un mod atat de prietenos, incat n-ai cum sa nu-ti fie drag. Si parca ma bucur ca nu e mai aproape de Capitala – cred ca asta ii permite sa-si pastreze nealterata culoarea si farmecul.

M-am abonat acum ceva timp la newsletter-ul Teatrului National Radu Stanca, iar saptamana trecuta am aflat ca se anunta prevanzare la Faust, in regia lui Silviu Purcarete. Mi-am luat deja bilet si-mi place mult  cum se aglomereaza calendarul pe anul acesta: aprilie – Robbie Williams, mai – Faust la Sibiu… si cine stie ce mai apare interesant?!?

Inca un motiv sa cred ca e un an tare bun. Mai ales ca aseara l-am vazut/ascultat/am cantat cu gasca si Mircea Vintila in E… varza. Si-a fost o seara mi-nu-na-ta!

Un week-end linistit la muzeu


Sursa: MNAR.ARTS.ro

Simt ca suntem cu totii, in familie, intr-o numaratoare inversa ireversibila si apreciez cu adevarat zilele libere si linistite, asa cum am avut acest sfarsit de saptamana.

Si pentru ca stiam deja de aceata expozitie temporara organizata de Muzeul National de Arta – Podoabe din trecut: Paftale şi bijuterii din colecţiile MNAR, am zis sa dau o fuga s-o vad. Vremea a fost superba, ba chiar am vazut si ghicei in gradinile din fata blocurilor si chiar mi-a priit o plimbare intr-o asa zisa zi de iarna.

Ajunsa la muzeu (pentru aceasta expozitie se intra din Stibei Voda) mi s-au parut totusi cam putin piese, insa formidabile! Pretul a fost ridicol de mic -4 lei.  Mi-au placut foarte mult si le-as fi luat pe toate acasa, sa le tot admir, sa le privesc pe indelete, sa le intorc pe toate partiel (chiar sunt curioasa cum erau pe dos, cum erau prinse). Ba chiar erau expuse si doua jachete din catifea brodate cu aur si argint, de o migala extraordinara. Cel mai mare regret a fost ca nu era disponibil un catalog al expozitiei – l-as fi luat fara preget! Dar mi s-a spus ca va aparea in februarie-martie. Apropo de catalog, l-am vazut pe cel al expozitiei de anul trecut – Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930) (pe care am vazut-o in doua randuri, intr-atat de mult mi-a placut). Si apropo de publicatiile MNAR, cred ca mi le-as lua cam pe toate…

Vreau insa se revin curand la MNAR pentru o alta expozitie in desfasurare – Epoca Biedermeier în Ţările Române 1815-1859 care e pana pe 27 aprilie. Mie chiar imi e drag acest muzeu si daca n-ar fi nimic de facut in Bucuresti, m-as tot perinda pe acolo. Mai am inca vreo cateva muzee pe lista scurta, la care as vrea sa ajung, dar sanatosi sa fim!

Sursa: MNAR.ARTS.ro

Papanașiland

Cred ca mi-e bine aspectata planeta Mercur, pentru ca am reusit pentru al doilea week-end consecutiv sa calatoresc si chiar sa ajung sus, pe munte. Da, acolo sus unde poti vedea lumea cea mare, randuri-randuri de munti si dealuri, iar zarea se termina undeva departe, unde abia poti cuprinde cu gandul.

Am facut traseul impreuna cu Elena, pentru mine fiind ce-a de-a treia tura in M-tii Ciucas, la fix 2 ani de cand am reintalnit-o. Noi doua am fost colege in Focsani, in scoala primara si ne-am intalnit pur intamplator (sau nu) atunci cand m-am mutat in Titan. Sapmatana trecuta ne-am plimbat prin parcul IOR si ii spusemsem ca parca as tot calatori, mi-a cam ajuns statul pe acasa. I-am spus ca o idee usor de pus in practica ar fi sa mergem cu masina pana la Cheia si apoi sa urcam pe Vf. Ciucas. Este unul din traseele mele preferate, nici foarte greu nici usor (ea era incepatoare), spectaculos la tot pasul si care merita pe deplin efortul.

Am plecat la 7.00 din Bucuresti, catinel, asa incat la ora 10.00 ne luam in primire camera in care am domit o noapte. Camera ne-a costat 80 de lei, cu neajunsul ca nu avea baie in camera, dar la dusuri la fost relativ liber si apa fierbinte ne-am priit chhiar bine dupa tura pe munte. Pozele sunt facute de mine sau de Elena – click pe poze pt. marire.

Desi am planificat eu ca pe la 11.00 sa plecam pe traseu (pana in varf, ar fi trebuit sa facem 3-4h, noua ne-a luat fix 4h, fara sa fi grabit foarte mult pasul). In acelasi timp, mi-am propus sa fiu atenta la ritmul lucrurilor si depasisem ora propusa, ca ne-am intins cu masa si pregatirea rucsacului pentru drumul spre varf.
Am zis ca ar fi misto sa ne facem poze inainte de plecare si cand ajungem inapoi, sa avem o serie before and after si-asa am si facut!

Am plecat din fata cabanei Muntele Rosu la 11.45. Traseul de 4 ore pana in varf poate di impartit in doua parti: prima pana la Cabana Ciucas (banda galbena) si apoi de la aceasta pana in varf (banda rosie), fiecare dintre parti avand cam aceeasi durata si dificultate. Noi am ajuns la Ciucas in jur de 13.00. Desi luasem pelerinele de ploaie din Bucuresti, le lasasem pe pat, in cabana… Am vazut mult soare afara si am zis ca nu are rost sa le mai luam cu noi. Maaare greseala…

Ajunse la Ciucas, tot auzeam tunete, dar speram sa ne salveze divinitatea… Si a facut-o, trimitand o ploaie rece si mult vant, inainte de a ne indeparta prea mult de cabana. Dandu-mi seama ca e cel mai important sa ne intoarcem tefere, am alergat sa ne adapostim in cabana, urmand a decide apoi ce vom face mai departe, daca mai continuam drumul sau ne intoarcem fara sa fi ajuns in varf. Am decis sa comandam cate o ciorba calda (8-10 lei/portia) si din cauza mocaielii chelnerilor, am decis ca mai bine plecam mai departe fara sa mai luam ceva de mancare aici. Oricum aveam in rucsaci mancare, fructe (mere, banane, prune), dulciuri. Si pentru ca vremea devenea din ce in ce mai insorita, am plecat sa cucerim varful. Iata cateva imagini de pe traseu:

Dupa ce am stat catevava minute pe varf, ne-am inarmat cu un mar si am inceput sa ocolim Tigaile Mari prin dreapta. Si aveti mai jos o parte din peisajul care ne-a incantat traseul:

Am fost acolo sus, la stancile care se vad printre varfurile copacilor de mai jos:

Dupa 7 ore de mers, ne cam iesise pe ochi, drumul. La coborare ne-am luat ciorbele cuvenite la Cabana Ciucas si apoi ne-am indreptat spre cabana unde aveam sa dormim. Pe drum tot visam ce ne vom comanda la restauratul cabanei – mici si papanasi. Din pacate nu serveau mici, dar papanasi, da! Mancarea si servirea au fost ireprosabile, totul foarte rapid, gustos si a picat numai bine pe fondul oboselii acumulate.

A doua zi, duminica, am savurat un mic dejun pana catre amiaza pe terasa din fata cabanei. Eu pofteam la un lapte cu cacao, dar m-am multumit cu o ciocolata calda. Dupa micul dejun, am predat cheia, am bagat lucrurile in masina si am mai stat putin pe iarba, desprinzandu-ne cu greu ca sa pornim spre casa. Cred ca ne era si putin teama, ca trebuia sa strabatem cei 3 km de la cabana pana in Cheia, plini de gropi, o adevarata provocare pentru masna – ne-a luat aproape 25 de minute sa-l facem.

In drumul spre Bucuresti am mai oprit putin la Barajul Maneciu si in Valenii de Munte. In rest, drum intins spre casa, de teama sa nu aglomereze cu turistii care se intorc de pe Valea Prohovei. Am ajuns acasa cu bine si astept urmatoarea cu nerabdare urmatoarea calatorie. Am incredere ca nu va dura foarte mult :)

Hell, yeah! (un week-end la Sibiu)

Citisem saptamana trecuta pe Facebook despre unul din filmele preferate, pe care nu l-am mai vazut de ceva timp – Yes Man – si am realizat ca si eu ajuns frecvent sa spun NU. Spre exemplu, ajung sa imi fac din timp un program relativ plin in evenimente/intalniri si devin rigida in a accepta vreo modificare.

Imi propusesem, pentru acest week-end, sa ies vineri seara la intalnirea biciclistilor din Herastrau, iar sambata sa iau Bucurestiul la pas intr-o intalnire organizata de IdeiUrbane.ro. Urma apoi un mic party si cred c, daca ma straduiam, ami gasesm cateva variante interesante. Toate bune pana cand a sunat telefonul: mergi la Sibiu?

Pai sa vezi ca as vrea sa mergi azi la… si maine la…,dar stii ceva: hai ca merg! Cum facem? Exista dilema: Transfagarasan sau Transalplina? In gluma am zis ca mergem spre Sibiu pe Trasfagarasan si ne intoarcem in Bucuresti pe Transalpina. Pana la urma asa am si facut. Au fost doua zile pline – am plecat sambata pe la 7.30 si am am poposit in Bucuresti, duminica aproape de ora 22.00.

Insa, desi au fost doar doua zile, le-am simtit ca patru – foarte foarte pline. Mai fusesem pe prima parte a Transfagarasanului – pana la Balea Lac – in 2009. Acum eram acolo pe la 14.00, desi facusem destule opriri pe traseu pentru poze si admirat peisajul. La Balea, pe pontonul cabanei de pe lac, am baut o cafea si ne tot intrebam cat ne-ar lua pana am urca sus pe culme.

Dupa ce am admirat cateva parapante care si-au luat gratios zborul din zona, am lasat in urma marea aglomerare de masini si de oameni, carnatii agatati de dughene si cascavalu afumat de pe tarabe, plecand spre Sibiu. Intr-un final am ajuns cu bine in oras si cred ca am pierdut vreo doua ore doar ca sa cautam o cazare. Am plecat fara sa facem vreo rezervare si totul era ocupat. Intr-un final, am gasit o pensiune mai la periferie, fara baie in camera, fara prosoape si fara sapun la baie.

Dupa ce ne-am tras sufletele si am facut rapid un dus, inarmati cu harta Centrului Vechi al orasului, am iesit pe la 20.30 sa colindam orasul si sa ne tragem in poze. La un moment dat, ne-am asezat cuminti pe o bordura, langa Turnul Sfatului, sa fumam o tigara  si sa luam pulsul orasului, cu oamenii lui plini de culoare, linistiti sau cu mers molcom…

Spre miezul noptii, ne-am indreptat pasii spre camera care ne va fi gazduit somnul, adunat dupa cei aproape 300 de km pe care  parcurseseram in  ziua respectiva.

Ne-am trezit voiosi pe la 8, am strans lucrurile si ne-am pregatit de drum, asa incat pe la 9 si jumatate predam cheia de la camera si eram in cautarea unui mic dejun. In Piata Mare, orasul se trezea iavaş-iavaş, ca si noi de altfel, si i-am tot admirat traficul matinal in timp ce savuram un ceai, o cafea…

Dupa o alta plimbare care a inclus si urcarea in Turn, pentru panorama, in jur de 14.00 atacam Transalpina, cu teama in ce priveste calitatea drumului. Am nimerit traseul, drumul, am admirat cele doua lacuri care ne-au iesit in cale. Intr-un final, am ajuns ajuns in Ramnicu Valcea, cantand, glumind si povestind tot felul de nimicuri. Ruta s-a derulat rapid, prin Pitesti si apoi pe autostrada, asa incat parca nici nu am simti cand am ajuns in Bucuresti.

Astept acum pozele, ca sa si ilustrez cele mai reusite momente. Pana atunci, va las cu trailer-ul filmului Yes Man, pe care-l recomand pentru momentele lipsite de inspiratie…

PS:Si ca o ironie la filmul la care faceam referire mai sus, am dat astazi peste acest articol

Despre lumea larga…


Image from here

Cica am cont pe CouchSurfing din iulie 2008, dar mult timp uitasem de el. Apoi, am reusit sa fac in asa fel in incat sa am o canapea libera si m-am gandit sa reactivez contul. Am actualizat contul si nu a trecut mult timp pana sa primesc um nesaj simpatic: imi arati si mie orasul?

Temerara dupa turele ghidate prin Bucuresti, am acceptat cu placere sa-i arat unei frantuzoaice cam care sunt cele mai importante cladiri si care e, in mare, povestea lor. Ne-am intalnit la Piata Victoriei si pentru ca nu m-am putut abtine, i-am spus ca imi place mult franceza, desi nu ma simt in stare s-o vorbesc.

Pentru ca tot eram in zona – Piata Victorie – am facutun mic tur aici – sa-i arat cladirile Muzeului Taranului Roman, Muzeului de Geologie si Palatul Victoriei si apoi am luat un autobuz catre Unversitate. Tinta era Centrul Vechi, apoi Casa Poporului, si pentru ca ne-am intalnit la 20.00, nu prea aveam ragazul pentru tot ce mi-ar fi placut sa-i arat.

Asa incat am mers mai mult sau mai putin pe fuga, vizitand: Ateneul, Biblioteca Central Universitatara, Uniunea Arhitectilor din Romania, Muzeul National de Arta, Facultatea de Arhitectura, Ministerul Agricultruii, Spitalul Coltea, Lipscanii, Carul cu Bere (unde ne-am oprit sa mancam), Biserica Stavropoleos, cladirea CEC – al carei nume n-am fost in stare sa-l traduc nici in engleza, nici in franceza, Muzeul National de Istorie, Curtea Veche, Hanul lui Manuc, si apoi am strabatut B-dul Unirii spre Casa Poporului. Zona de la Unirii la P-ta Constitutiei – pustie, doar cativa oameni fara de adapost, motaiau incercand sa adoarma, pe bancile din zona. In resti, nici tipenie…

Asa incat, aproape de miezul noptii am ajuns aproape de Casa Poporului, chiar frumos luminata, am facut aici cateva poze si apoi am luat un taxi spre hotelul unde era cazata Alex. Si iata cum mai trecu o prea-minuntata seara de vara…