He he… si s-au facut 4 ani de cand ne cunoastem. Ceva mai putin de cand ti se face si tie dor de mine. Acum nu mai plangi cand plec de la Brasov acasa la mine, la Sorinul meu.
Cumva ai reusit sa devii centrul universului pentru noi toti, pentru parinti, matusi, bunici – cati mai sunt. Ne uimesti continuu cu delicatetea ta, cu intrebarile si cheful de joaca pe care il ai, cu independenta ta. Imi place sa te ascult cand imi explici tot ce ai inteles tu deja, cum e treaba cu lumea in care traim, cum ne afecteaza „micobii”, cum traiesc animalele si mai ales unde. Ma topesc cand imi spui sa vin sa stau langa tine sau sa te iau in brate. Iar cand am plecat ultima data de la tine, si mi-ai spus inainte sa ies pe usa ca ti-e dor dor de mine si, apoi „stai!” – ca sa poti sa-mi dai o jucarie de-a ta, acum, de data asta, eu eram sa plang.
Pentru ca este realmente o bucurie sa-ti fiu in preajma, un privilegiu sa-ti fiu matusa si mereu o surpriza sa vad lumea cu tine, prin ochii tai. Aritmetica vietii, Dumnezeu sau sansa, ne da ocazia sa ne intalnim, sa ne imbratisam, sa ne bucuram unii de altii, aici si acum, iar aceste intalniri ne sunt darurile cele mai de pret.
Astept cu incantare anii ce vor veni, in care iti voi povesti tot ce voi in invatat si cred ca ti-ar placea sa stii, abia astept sa fii mai maricica si sa descoperim lumea cu un microscop, sa mergem pe munte si prin muzee, prin parcuri si la tot felul de activitati, sa-mi spui tot ce vrei tu si sa invat lucruri noi de la tine.
Draga mea Ana, te iubesc si cred ca mami si tati nu puteau face o treaba mai buna cu tine, crescandu-te asa cum esti. La multi ani, copil frumos!
Crissa Toma 