4 ani

Ana Mea

He he… si s-au facut 4 ani de cand ne cunoastem. Ceva mai putin de cand ti se face si tie dor de mine. Acum nu mai plangi cand plec de la Brasov acasa la mine, la Sorinul meu.

Cumva ai reusit sa devii centrul universului pentru noi toti, pentru parinti, matusi, bunici – cati mai sunt. Ne uimesti continuu cu delicatetea ta, cu intrebarile si cheful de joaca pe care il ai, cu independenta ta. Imi place sa te ascult cand imi explici tot ce ai inteles tu deja, cum e treaba cu lumea in care traim, cum ne afecteaza „micobii”, cum traiesc animalele si mai ales unde. Ma topesc cand imi spui sa vin sa stau langa tine sau sa te iau in brate. Iar cand am plecat ultima data de la tine, si mi-ai spus inainte sa ies pe usa ca ti-e dor dor de mine si, apoi „stai!” – ca sa poti sa-mi dai o jucarie de-a ta, acum, de data asta, eu eram sa plang.

Pentru ca este realmente o bucurie sa-ti fiu in preajma, un privilegiu sa-ti fiu matusa si mereu o surpriza sa vad lumea cu tine, prin ochii tai. Aritmetica vietii, Dumnezeu sau sansa, ne da ocazia sa ne intalnim, sa ne imbratisam, sa ne bucuram unii de altii, aici si acum, iar aceste intalniri ne sunt darurile cele mai de pret.

Astept cu incantare anii ce vor veni, in care iti voi povesti tot ce voi in invatat si cred ca ti-ar placea sa stii, abia astept sa fii mai maricica si sa descoperim lumea cu un microscop, sa mergem pe munte si  prin muzee, prin parcuri si la tot felul de activitati, sa-mi spui tot ce vrei tu si sa invat lucruri noi de la tine.

Draga mea Ana, te iubesc si cred ca mami si tati nu puteau face o treaba mai buna cu tine, crescandu-te asa cum esti. La multi ani, copil frumos!

 

 

Reclame

Prin oras, visand la alt oras…

Sursa  –  MNAR.ro

Pe 25 aprilie (mai e un pic, mama Doamne!!!) voi fi in Budapesta si parca tot ce mi se invarte in cap are legatura cu asta. Cu ce ma duc, unde voi sta (cel mai probabil, voi apela la couchsurfing.org), ce sa-mi iau, ce sa nu-mi iau. Am mai facut acolo un Revelion si am ramas cu impresii foarte placute. Mi-ar fi placut sa revin doar ca sa vad pe indelete orasul, dar daca s-a ivit ocazia acestui concert… n-o sa protestez prea tare.

In fine… In Bucuresti s-a istalat primavara de-adevaratelea – pasarelele canta de la 5am, pomi infloriti, ploaie de petale, soare cald, multe gâze, tot arsenalul. Si pentru ca am programul aglomerat, mi se pare week-end-ul un fel de citybreak la super-oferta, in episoade saptamanale. N-am reusit sa vad mare lucru in acest week-end, dar m-am satraduit, pe cuvant!

Aveam in gand sa merg la MNAR, pentru o expozitie care parea sa fie taman pe gustul meu. Este vorba despre Epoca Biedermeier în Ţările Române 1815-1859 si am simtit-o ca o continuare timida a expozitiei Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930). 4 sali, tablouri, gravuri, razlete piese de mobilier si bijuterii, cateva piese de vestimentatie. Cred ca un impact mai puternic al Epocii Biedermaier in Romania, l-a avut vizita la Muzeul Cotroceni (click cu incredere, pentru ca are un tur virtual f bine realizat). Tablourile care mi-au placut cel mai mult au fost Orientala, de Constantin Daniel Rosenthal (mai sus) si un Autoportret de Mişu Popp.

Revenind la Budapesta – am vrut sa merg la film. Dar o raceala zdravana m-a țintuit intr-un arest la dimiciliu, asa incat, nu pot decat sa sper c-o sa vad saptamana asta filmul asta:

Dorinte implinite


Sursa – someecards.com

A fost o data ca niciodata o fata plina de energie care se plangea ca are prea mult timp liber. La inceput multa lume nu a crezut-o. Apoi a inceput sa fie luata in serios si sa i se dea sarcini. Apoi s-a gandit ea ca ar fi dragut daca ar gasi si un alt job, part-time. Si pentru ca cineva ii asculta dorintele rostite si nerostite, i-a trimis activitati de facut. Si acum a incetat sa se planga. Si nu mai gandeste ca week-end-ul e prea lung, ci mana cereasca. Si apreciaza cand poate pune capul pe perna seara, de la 23.00 si nu o deranjeaza ca nu a mai vazut un film pe laptop de vreo doua saptamani…

Povestea asta este a mea si m-au ajuns din urma dorintele arzatoare. Nu mai spun de sumpa nepotica care face zilele astea 3 saptamani si pe care daca n-o vad 2 zile, creste de n-o recunosc. Imi pare rau ca nu am reusit sa fac nimic in privinta asta, desi am ochit deja materialele cu care as vrea sa le lucrez. Dar, in ciuda aglomerarii, am fost 3 saptamani la rand la antrenamente, martea si joia, de la 19.00.  Nu e mereu simplu sa car cu mine un rucsac burdusit, in care am si laptop-ul si echipamentul, dar n-am ce face.

Vineri am fost la cea de-a doua intalnire a Clubului de Germana, de pe Meetup. Pe de o parte m-am revazut cu persoane cunoscute la intalnirea anterioara, pe de alta, am schimbat numere de telefon cu persoane noi intalnite, cu planul de e iesi in IOR la alergare. Vremea acum e excelenta si scuze nu prea mai am… mai ales daca vreau sa joc mai mult handbal.

La urma, dar nu in ultimul rand – ma bucur ca a venit primavara in sfarsit!

Aritmetica vietii

M-am caznit mult pana sa ma apuc sa scriu. Suntem acum la un an dupa… Un an care a trecut prea repede parca, in care s-au intamplat atatea… Si dumneata nu mai esti langa noi, sa vorbim despre asta. Si nu-mi ramane decat ideea ca sunt atat de norocoasa sa te fi intalnit, sa fi povestit despre una-despre alta. Mi-am amintit ieri, in drum spre casa dumitale, despre ultima vizita. Si ma gandeam ca asta e scara in care ai intrat si dumneata, de atatea ori, si asta e liftul pe care-l foloseai, si ca apasai pe acelasi buton pentru etajul 5, Mai stii cand ti-am adus revistele acelea Dilema Veche sa le citesti. Si cand m-am jucat cu nepoteii in sufragerie, pe parchet si te uitai la noi zambind. Si cand ne-am luat ramas buna la plecare. Si nu stiam atuci ca acela e ultimul ramas bun…

Apoi au urmat luni in care am sperat la un miracol. Si acea minune n-a mai venit. Si ne-am adunat iarasi cu totii, din toate colturile tarii, intr-o zi vantoasa, la Plopeni, sa ne spunem La revedere. Mi-e tare dor de dumneata, Unchiule! Ieri a fost soare pe strada dumitale…