Sunny day…

ce zi frumoasa e astazi, nu? un soare stralucitor, un cer superb, cu un fond bleu-ciel, of course, cu nori albi, pufosi ori cenusii si grabiti. ati avut timp sa-l vedeti? ati avut unde? de cand merg pe munte, aproape in fiecare zi ridic ochii si pentru o clipa imi imaginez ca sunt pe o culme sau pe un deal si de acolo inspir adanc aer curat si ma bucur de zarea nesafrsita…

acum sa ne intoarcem yavaş yavaş catre pamant si sa vedem cum ne putem bucura zilele pe aici. ati vazut ce multe filme bune ne imbie din cinematografe? vreo 5-6 as vrea sa vad acum, dar nu am cum… tre’ sa alerg la concerte – vineri ma duc la Sala Radio (sa ascult marea orga intr-un festival pe aceasta tema), sambata i-am promis lu’ Sim ca-i fac un tort mare si bun si as vrea sa merg si la expozia de bijuterii de la Dalles – Autor 4, plus Creezi sau donezi, in Orange Concept Store, iar duminica… mai am timp sa ma decid si am de unde alege… plus ca mi-am cumparat azi revista Burda si e plina de idei creative.


(image credit)

sunt iarasi intr-o stare efervescenta si creativa, in care parca trec prin mine toate energiile pamantului. e cumplit sa ai un astfel de temperament, care nu prea stie ce-i moderatia (la master aflasem de o afectiune psihica numita ciclotimie si aveam eu un feeling ca foarte departe nu-s). ba sunt letargica, deprimata si deprimanta, cu ganduri negre si tristeti apasatoare, ba simt ca lumea-i a mea si as imbratisa pe toti care-mi ies in cale, convinsa fiind ca nimic, dar nimic, nu ma poate opri din ce mi-as dori eu sa fac. norocul meu e ca am jur persoane care imi tolereaza toanele de ambele feluri, iar nenorocul – ca nu am un buton la indemana, cu care sa accesez starea dorita. cel mai des, schimbarea e un mecanism pe care nu-l pot controla.


(photo credit)

Anunțuri

Prin munti – Piatra Mare, sept. 2010 (II)

am ramas datoare cu ceva poze facute in week-end-ul trecut pe munte. dupa ce cu greu am colectat pozele de la insotitori, acum pot sa pun o parte pe blog (click pe poze pentru a le vedea mai mari).
acestea care urmeaza acum sunt facute de Oana, pe ruta ocolitoare de dupa Canion; in aceasta zona ne-am intalnit cu un batranel dotat cu un sac mare si care aduna resturile de ambalaje de pe traseu – un fel de preveiw la Let’ do it…

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

multe multe branduse inflorite prin padure:

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

asa se vede Brasovul de pe platoul din fata Cabanei (1630m)

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

cabanierul si cei 4 magarusi :D blanzi si foarte simpatici

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

la Cabana erau si doi caini asa de mari si de frumosi:

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

vedere din fata Cabanei:

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

vedere din fata Cabanei, spre Ciucas

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

un loc frumos, unde am facut un mic popas de poze, inainte de a urca pa varf:

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

cand inca nu stiam cat de lunga e drumul pana la gara din Predeal :D

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

vedere de pe varf (1844m); localitatea mica care se vede e Timisu de Jos, apoi, in departare, mai neclar, e Brasovul (click pe poza, pentru a o vedea mai mare)

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

asta e facuta, parca, dupa ce am fost pe varf…

Amanita muscaria – ciuperca cu proprietati halucinogene…

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

la vale, sa ne luam rucsacii :

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

prin padure, catre Predeal. a fost una dintre cele mai misto bucati de drum, ca am tot incercat sa cantam (gen Treceti batalioane romane Carpatii…) si sa ne amintim cantece din scoala generala si urlam, ca doar eram in padure, si am cantat si cantecul cu elefantii pe o panza de paianjen…

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

vreme buna…

From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010
From Piatra Mare, 18-19 Sept. 2010

A new week started…

a trecut si ziua de 25 septembrie, marea zi Let’s do it Romania. vineri inca nu stiam precis unde anume voi face curat si daca vor decurge lucrurile asa cum imi imaginam. dar a fost bine. m-am trezit prea deveme pentru o zi deweek-end, dar imi doream sa ajunga la timp in parcarea de la Plaza Mall. de acolo, grupati am urcat sus in biroul celor de la Adobe. a avut loc impartirea frateasca de sanwich-uri, apa, dulciuri, manusi, saci, pelerine de ploaie si locuri in masina.

in jur de 8 si ceva am plecat catre Pitesti si de acolo spre Costesti. am oprit la Primarie, am luat in primire mormanele (Sim radea de mine ca mai era cineva pe lista cu numele meu, T. C.) si am plecat sa adunam ce era de adunat. si ce nu era de anunat… hai ca prima sarja era multe textile si sticle, dar in partea a doua ni s-a acrit la toti de cate scutece uzate ne-a fost dat sa vedem. Sim nici nu mai suporta reclamele la scutece noi.

am adunat, noi cei aproape 30 de oameni, mai bine de 200 de saci. imi place sa imi imaginez ca cineva se va fi dus sa ii ia de acolo, si locurile pe care le-am curatat voi ramane… curate. va rog, nu-mi spulberati visul!

am ajuns in Bucuresti dupa ora 4 si acasa, pe la sase. misiune indeplinita, cei de la Adobe au organizat relativ bine tot parcursul, ne-am intors safe acasa, satui de praf si bucurosi ca nu a plouat…

D Day

maine e 25 septembrie. pentru ca pe ultima suta de metri mi-am dat seama ca nu am echipa (si asta, scade, implicit – valoarea, vorba cantecului), am gasit un link pe twitter si maine dimineata merg si eu cu cei de la Adobe la facut curatenie. am inteles ca vom avem de luptat cu niste mormane dinspre Pitesti si ne intalnim devreme, la 7.30 in fata la Plaza Mall.

dintre apropiatii mei, nu participa prea multi si poate ca as fi putut face mai mult in a transmite ideea – dar cand intalnesc replici de genul „pai eu fac acum curat si vine taranul si face friptura apoi si lasa gunoaie” sau „dar de ce sa ma duc sa fac eu curat dupa altii?”, vad ca pana la urma au si ei drepatea lor. dar daca totusi nu-i asa? daca facem noi maine curat si se va mentine macar o vreme. poate nu ar fi rau sa facem anual o Zi Nationala a Curatienie, si mai toti, obligat-fortat sa se implice. cand vei sti ca ai facut si tu curat, parca arunci mai cu mila… nu? incep sa cred ca sunt 3 categorii de persoane: cele care fac ceva, cele care stau pe margine si carcotesc si cele care sunt indiferenti si au grija sa lase gunoaie in urma…

insa, daca va decideti sa veniti, va puteti alatura ca echipa pe Let’s do it Romania si cititi inainte manualul de curatenie.

pe seara e un party in KulturHaus, fostul Twice unde ne ostoim setea de dupa munca.

duminica, un alt eveniment tentat – din nou crosul Petrom, a V-a editie, al carui concept ramane alcelasi ca anul trecut: pentru fiecare alergător la Cros, Petrom va amenaja un metru de pistă pentru biciclete.

un week-end bestial la toata lumea!

Sing, dance, burn…

varianta 1: plec de la birou, iau tramvaiul, in drum spre casa trec sa imi iau ceva de mancare, ajung acasa, ma schimb, fac un dus, mananc, ma uit la televizor, citesc putin si apoi dorm

varianta 2: iau metroul, cobor la Universitate, merg la TNO Ion Dacian, imi ridic invitatia castigata la Radio si asist timp de 3 ore la un spectacol adevarat, dinamic, foarte bine pus la punct.

in timp ce uneori pierd vremea fara nici un rost, in orasul asta mare, cenusiu si zgomotos, pe care uneori il iubesc, se intampla lucruri demne de luat in seama. se poate ca intr-o sala de spectacol, intr-o seara la fel de agitata ca celelalte, un grup de artisti sa te faca sa ai impresia ca esti intr-un alt loc, intr-un alt veac si ca emotiile nu le mai controlezi tu…

(sursa poster)

merg la spectacole cu emotie, nerabdare si curiozitate si de multe ori ma intorc acasa suparata pe mine ca nu fac asta mai des… ce mi-a placut mai mult aseara? mi-e greu sa ma decid. dar nu a fost doar parerea mea, ci a unei sali pline!

povestea e arhi-cunoscuta – Romeo si Julieta de Shakespeare. te intrebi poate ce mai poate aduce nou? merita totusi o sansa…

cu ce sa incep? cu decorurile… o platforma centrala rotitoare, cu o fantana arteziana in mijloc; mult metal, pereti din plase, o poarta gigantica, suporturi pentru torte, foc tasnind din neant. in tot acet spatiu rece a plutit o lumina verticala, albastra. nu stiu de unde a pornit pasiunea pentru lumini, insa cei de la TNO mi-au aratat aseara cam ce pot. au creat spatii fantastice – inclusiv un fulger, din lumini si fum. muzica – obsesiva, am plecat de acolo cu ritmurile in creieri. s-a cantat live si la aplauzele finale au venit din spatele scenei instrumentistii si cei din cor. costumele, multe (multe personaje), facute cu maiestrie si creativitate, greu de urmarit la toti cei care apar.apoi – dansul, dinamic, modern, cum probabil nu te astepti sa vezi intr-un teatru de opereta. si las la final, dansatorii, care m-au impresionat inca de la primele momente – aproape imi parea rau ca trebuie sa stau pe scaun…

jocul actorilor a fost si el, foarte bun, nu doar in cazul protagonistilor, ci si pentru cei din rolurile secundare. dupa toate astea, mi-a parut rau ca m-am dus gratis si mi-am promis sa revin la Teatrul National de Opereta si la alte spectacole, chiar daca sunt intr-un registru mai vechi decat aceasta montare moderna.


(Sursa foto- metropotam.ro)

Prin munti – Piatra Mare, sept. 2010(I)

am fost pe munte in week-end, in Masivul Piatra Mare. anul trecut am facut o parte din acest traseu, pana la Canionul 7 Scari, dar de aceasta data drumul a continuat pana pe varf.
asadar, samabata dimineata am plecat din Bucuresti cu trenul pana la Timisul de Jos, avand ca tinta sa trecem prin Canion si sa ajungem, printr-o ruta ocolitoare, la Cabana Piatra Mare. pentru duminica planul a fost sa urcam pe Vf. Piatra Mare (1844m) si sa coboram in Predeal.

traseul urmat de noi este aproximativ cel de pe Trasee Montane (au si o harta pe site), cu o mica diferenta dupa canion.

trenul ne-a lasat in jur de 11.40 la destinatie si, pentru inceput, am cautat o cafea care sa ne dea putina forta vitala dupa mai putin de 5 ore de somn. am pornit catre canion, alaturi de numerosi alti curiosi, in ritm sustinut, astfel incat, la 12.20 trecusem de cele 7 scari. inainte de a urca prima scara era o placuta pe care scria ca treseul e inchis. noi am mers si, spre surprinderea mea, l-am putut trece, mi-a fost mai putin teama decat data trecuta si chiar scara cea mare avea toate treptele (anul trecut lipseau cateva).

desi traseul pe care am pornit (banda galbena) ducea pana la cabana, prin dreapta, Oana a fost de acord sa facem un ocol prin stanga – initial pe triunghiul albastru – pana la Prapastia Ursului si apoi pe banda rosie, pana la Cabana.

eu am crezut ca acest ocol imi va arata panorame fantastice, dar… am luat teapa. am vazut numai paduri uriase si urcusuri epuizante :D

abia dupa ce am ajuns la cabana, a inceput compensarea efortului. minunata priveliste catre Brasov sau catre Ciucas mi-a rasplatit efortul. surpriza si mai placuta avea sa vina a doua zi, cu privelistea inmarmuritoare de pe Varf.

pretul cazarii a fost de 30 de lei, o omleta cu cabanos – 9 lei, un ceai – 2 lei. inca nu aveau incalzire si ne-au zis la telefon sa ne luam saci de dormit. ne-au cazat intr-un dormitor mare, cu alti turisti – unde i-am cunoscut si pe insotitorii nostri – Alex si Nico, alaturi de care am facut drumul pana in Predeal si apoi catre Bucuresti.

voi reveni cu o noua postare dupa ce primesc pozele cu adevrat speciale. eu am facut dar cateva, dar m-am prostit in cele facute de Oana sau Nico/Alex.

So fragile…

acesta a fost primul gand, cand a sunat telefonul dimineata devreme. mereu am crezut ca telefoanele de la prima ora nu aduc vesti bune… un prieten din copilarie de-al lui Sim a murit ieri intr-un accident de masina. ne era vecin pe strada unde am crescut, si se juca impreuna cu ea, in ceata care se formase pe C. Stere. ba chiar am cazut si eu o data de pe bicictela, din cauza lui… nu mai suntem apropiati de ani buni, dar vestea mi-a tulburat intreaga familie. nu pot sa cer socoteala nimanui, nu? trebuie sa ma consolez cu gandul ca asa e viata… mergi inainte…. aşa este… cum tot repeta T, aproape obsesiv, ultima oara…

am ajuns la birou dezamagita ca nu inteleg legile destinului si mi-am spus ca o sa treaca, ca am o sansa sa nu fiu implicata direct in acesta tragedie, dar nu pot sa nu ma gandesc la durerea unei mame care a pierdut un fiu de 24 de ani. cine sau ce te ajuta sa mergi mai departe in astfel de clipe…?