Exquisite music… concert Leonard Cohen


Sursa foto – metropotam.ro

Sambata trecuta a fost si concertul mult asteptat. Vremea buna, putin cam racoare, insa nu a plouat ca-n vineri, cand chiar imi faceam griji. Am ajuns destul de devreme in Piata Consititutiei, m-am asezat pe scaun, conform locului din bilet si asteptam rasfoind revistele de la intrare. Un review mai complex al concertului si toate piesele din concert, va invit sa cititi pe Metropotam.

Concertul a inceput la 20.00, fara prea multa introducere, precedat de doua anunturi inainte cu 10 si 5 minute. A fost multa vanzoleala si pana aproape de ora 9, oamenii tot isi cautau sectoarele, randurile, locurile. Eu fiind in margine, eram din minut minut intrebata ce sector sau ce rand e acolo. Apoi incepeau sa numere cu glas randurile. Mai concentreaza-te la Leonard, daca poti! In conditiile astea, mi-a fost destul de greu intru in starea de spectator captivat de ce se petrece pe scena.

Leonard Cohen mi s-a parut surprinzator de fragil in costumul megru, aparitie cu care si-a obisnuit deja fanii. Dupa al doilea cantec a spus doar cateva cuvinte si a continuat sirul cantecelor cu ochii mai mult inchisi, cu mana aproape de mictofon, parca soptind, uneori in picioare, alteori in genunchi, ca-ntro rugaciune. Cand mai era cate un moment care un artist, iesea in evindenta sau avea un moment solo, se ducea aproape si isi scoatea palaria intr-un semn de mare generozitate.

Pe scena au urcat, in afara de el, 9-10 artisti care s-au dovedit avevarati magicienti ai instrumentelor. Au fost trei fete pentru vocal backing, doi chitaristi, un tobosar si tip care canta la clape. Fiecare dintre ei a cantat la cel putin doua intrumente. Cred ca singurul de pe scena care a cantat la un singur instrument a fost violonistul moldovean Alexandru Bublitchi. Vioara a sunat extraordinar!

Pe durata concertului, cred ca m-am uitat mai mult la monitoarele care flancau scena, decat la artistii care cantau acolo. Regia buna, cadrele foarte clare, sonorizarea foarte buna, toate astea au facut sa fie un concert reusit. Multa multa lume, dar un public relativ amortit, cuminti, pe scaune. Una din imaginile cu care am ramas dupa concert, e urmatoarea: fiind la capat de rand, puteam vedea marginea sectorului de langa mine, iar spectatorii, bateau cu piciorul, pe ritmul melodiei „I’m your men”. La ” Hallelujah” un tip dadea din brate, dar in rest, aplauze intre cantece si cam atat.

Formidabil omul de pe scena, la 78 de ani, care zburda de-a dreptul la iesirea de pe scena, care a tinut un concert de aproape 3 ore. Am plecat de acolo incantata de divesitatea sonora a melodiilor, cu mixul perfect intre toti cei de pe scena si mai ales, de cuvintele atat de atent mestesugite. La multi ani, domnule Leonard Cohen!


I’m Your Man, live in Helsinki, Sept. 2012

Prin lupa lor…

Foto – Muzeul de Arta Veche Apuseana

Stabilisem cu cateva saptamani in urma ca pe 16 septembrie sa le fiu ghid prin Bucuresti, pentru doua doamne, pensionare, din Belgia. De obicei astept o confirmare a intalnirii cu 2-3 zile inainte; desi nu am primit-o, duminica la 12.00 eram in fata hotelului Banatul, pregatita sa gasim o solutie. Pentru ca initial planuisem o vizita la Muzeul Satului, dar ploia mocaneasca ne forta cumva sa vedem ce altceva putem face. Le-am propus Muzeul de Arta Veche Apuseana, si dupa ce le-am dezvaluit cateva detalii despre ce vazusem deja acolo, au acceptat.

Ghida prin muzeu a fost aceeasi doamna pe care am intalnit-o in decembrie 2011 (ba chiar am regasit in cartea de oaspeti, inscrisul meu lasat data trecuta) si detaliile, povestea casei, obiectele, atmosfera le-au incantat pe Paulette si pritena ei. Am plecat apoi pe jos, de la casa Furnica-Minovici, spre Muzeul Taranului Roman cu intentia de a ne bucura de la un pranz la Clubul Taranului. Am mers apoi, pe jos, putin prin Parcul Herastrau si am traversat pe jos Soseaua Kiselef, admirandu-i vilele si oprindu-ne sa citim diverse placute cu detalii despre ele.

Spre finalul intalnirii, am luat metroul pana aproape de P-ta Rosetti, revenind la hotel. Luni le-am facut rezervare pentru Casa Poporului ca voiau s-o vada si saptamana trecut am primit si mail, cu pozele facute si cu invitatia de a vizita Buxelles-ul.

Seara au ajuns si baietii care au facut turul Balcanilor, Aleks si Daniel, la origine din Polonia, dar cetateni ai intregii lumi, asa cum sunt mai toti utilizatorii de pe CouchSurfing.

Cateodata mai vizitez si blogul canadiencei pe care am gazduit-o, Shermine, bucurandu-ma pentru minunine care ii ies in cale si asteptand cu nerabdare povesti de calatorie.

Cele doua din Belgia venit in a doua decada a lunii august si au inchiriat o masina cu care au colindat mai bine de 3600 de km din Romania, ajungand la Sapanta, in Bucovina, in Delta si la mare. Ce m-a frapat in discutia cu ele, a fost o idee pe care a spus-o Paulette. Cum ca in Belgia au intalnit destul de multi romani la munca – medici, asistente, menajere. Si si-a imaginat ca Romania este o tara foarte saraca, din moment ce oamenii aleg sa plece sa munceasca altundeva. Insa, cutreierand tara nu si-a putut da seama cum de nu reusim sa facem sane fie bine, acasa, la noi, avand atat de multe resurse. Singurul raspuns pe care i l-am putut da e ca nu prea avem resurse administrative, manageri eficienti si ca cei care au initiativa, ajung relativ rapid sa aleaga calea emigrarii. Si in parte, le dau dreptate…

Deocamdata iau o mica pauza din a caza, ca au nevoie ai mei de mine si de timpul meu, dar dupa ce se linistesc apele, pun din nou canapeaua la bataie, sa vad ce povesti mai adun…

Declaratie de dragoste

Sursa imagine: FocusSat

Maine este ultima zi cand pe programul 1 al telecomenzii va mai fi TVR Cultural. Ceea ce incepuse ca o stire cel putin ciudata, a fost anuntat acum parca in mod brutal, aici.

Pentru mine a insemnat foarte mult, in ultimii doi ani, sa ajung acasa la 9 si sa ma intampine un jurnal calm, obiectiv, cu invitati de mare calibru. Apoi mai sunt emisiunile de seara (Memorialul durerii, Teatru, Opera, Rezistenta prin cultura, Inapoi la argument), pe care stiam deja in ce zile ale saptamanii le gasesc.

Tin sa multumesc intregii echipe pentru tot efortul depus, pe care l-am apreciat de fiecare data si care m-a ajutat sa imi deschid orzonturile prin ideile de carte sau de evenimentele promivate, prin oamenii care au fost intervievati, prin starea de calm si viata plina de frumos de care m-am contaminat.

Ramai cu bine, TVR Cultural si ma inclin!

Jurnal Cultural pe Facebook:

Azi e ultima editie de JURNAL CULTURAL.Dupa 10 ani,am ajuns la un capat,mai mult sau mai putin dorit de unii si de altii.Nu mai conteaza a cui e vina,cert e ca nu ne vom regasi in grila TVR2 si nici in alte grile.Poate in alte vremuri,fiindca azi,acum ,aici,nu e vremea culturii…N-a murit nimeni,nu e vreo mare tragedie doar ca din fiecare dintre noi se rupe ceva…ceva bun si frumos…O sa ne regasiti pe unii pe la alte emisiuni,carierele altora va lua probabil turnuri spectaculoase,fiecare va merge mai departe.Deci,nimic spectaculos,doar asa,un gol in inima la ora 21.00,cind vom zapa cu telecomanda,fara sa mai stim ce cautam…
Va multumim tuturor celor care ne-ati fost alaturi !

P.S. Vom pastra pagina de Facebook

O amintire speciala o port acestei editii a emisiunii Profil, Poveste, Personaj. Am ajuns acasa relativ obosita, dar nu m-am putut misca de pe canapea pana la finalul emisiunii:

Chestii despre noi

Din experienta Couch Surfing rezulta multe chestii interesante. Da, sunt si momentele de iritare, cand cineva cere aproape disperat(a) cazare, ii raspunzi si aproape de ziua sosirii nu mai primesti nici un semn. Dar, dincolo de asta, imi place lupa prin care strainii ne vad pe noi, ca oameni, pe noi ca popor, avand in grija o tara atat de frumoasa.

Si pentru ca am fost ghid doar prin Bucuresti, am devenit interesata de surse de cool, la indemana. Aproape uitasem ca am fost solicitata sa completez si eu o fisa de lucru, bucharest-tips.com. Imediat ce-a fost lansat site-ul, am primit invitatia de a-mi da cu parerea. Sincer, unele profile imi par atat de interesante, incat pierd ore bune pe site si mi-ar placea sa vizitez o multime din locurile/restaurantele/galeriile recomandate. Ma bucur mult ca pot sa-i salut aparitia!

De aceea, cred ca daca ne-am uita in jur cu mai multa ingaduinta, daca ne-am iubi mai mult locurile dimprejur, daca le-am aprecia justa valoare si am sustine mai mult punerea in valoare a ce avem deja (renovari/reamenajari), am fi putin mai fericiti si impacati cu spatiul pe care il locuim, in care traim, in care ne construim visele…

Documentarele astea…

Credeam ca sunt productii de vazut la TV, pe canale gen Discovery sau History Channel (devenit unul din preferatele mele, in ultima vreme), numai ca odata ce a am inceput sa particip la evenimentele organizate de diverse centre culturale (ceh, roman, italian), am dat si peste documentare foarte itneresante. Ca cel de saptamana trecuta, de la Biblioteca FFFF sau cel de la Centrul Ceh – Generation Singles/Jana Počtová, doar cateva exemple.

Apoi am aflat de Autumn Gold de la TVR Cultural si l-am ratat la Centrul Ceh. L-am regasit la cateva zile distanta si am reusit sa-l vad la Centrul Public al Fundatiei Soros, la care incerc sa ajung diseara ca sa vad The Desert of Forbidden Art, al carui trailer il aveti mai jos.

Inspiration

Inspir, (expir), inspiratie, inspirational, neinspirat(a)… o suma (familie) de cuvinte relativ frecventa in vocabularul meu. Nu am idoli, dar ma uit cu admiratie si ma hranesc din aceste momente, cand intalnesc persoane care rostesc gandurile pe care le am.

La doua zile distanta am dat peste aceste randuri si apoi peste clipul de mai jos. Si am ales sa le includ aici, in jurnalul meu…

„Well, today, after so many struggles and triumphs and moments that have tested my husband in ways I never could have imagined, I have seen firsthand that being president doesn’t change who you are – it reveals who you are.” Michelle Obama (Sursa CNN)

Amazoana moderna

“There are no strangers here; only friends you haven’t yet met.”
– William Butler Yeats

Eu chiar mi-am luat in serios rolul de gazda pe CouchSurfing.com si am inaugurat camera mai intai cu o studenta din Filipine. Momentan isi face masterul in Sibiu si avea nevoie de cazare o noapte in Bucuresti. Mi-a scris, am stabilit detaliile si exact acum o saptamana ne-am intalnit in fata Mac-ului de la Unirii.

Am mers apoi acasa si catre seara am colindat orasul, in special Centrul Vechi si, desigur, magneticul loc al Casei Poporului. A doua zi am facut un tur al Muzeului Satului si apoi am mancat la o bodega din Titan.

A doar o zi de pauza pentru ca apoi am gazduit pentru 3 nopti o fata din Canada. E plecata din Paris, unde e stabilita acum, de mai bine de o luna si face un tur al Europei, pana in Turcia, pe motocicleta. Sper sa se fi simtit si ea bine la noi; casa aglomerata, ca suntem destul de multi, dar suntem buni prieteni si fara sa ne propunem, putem crea o atmosfera relaxata, in care schimbam pareri si putem descoperi ca in ciuda distantelor (Romania-Filipine, Romania-Canada), diferentele culturale nu ne impriedica sa gasim puncte comune.

Acum ma pot intoarce la programul obisnuit pana la urmatorii oaspeti.

In alta ordin de idei, deja numar zilele pana la concertul Leonard Cohen; ieri mi-am luat biletul si mi s-a parut ironic sa ridic plicul impreuna cu oaspetele din Canada…