Ganduri de week-end :)

da, in sfarsit a venit si ziua de vineri :)

ma pregatesc sa ma duc acasa. si am un soooooomn :D nu prea inteleg de ce adorm tarziu si ma trezesc greu dimineata. poate de la caldura…

aseara am fost o mare nesimtita :D m-am imbatat si am mancat o groaza de chestii (nu neconforme, dar cam multe): smantana, cascaval, fistic, 2 pahare de vin… si dupa toata orgia culinara m-am dus in parc. ce-am facut eu acolo… nu prea s-a numit alergat, dar voi recupera in zilele ce vin. e ca si cum trebuie sa fac ceva pacate, ca sa ma simt stimulata sa ma cumintesc si sa fiu din nou disciplinata.

ma gandeam sa nu mai scriu ce mananc, pe zile. pastrez inca aproape carnetelul incare notez tot, dar voi scrie, in mare, ce adaug nou in meniu sau ce experimentez. am in gand niste retete noi pe care sa le incerc.

a devenit deja o rutina la mine ca micul dejun sa fie glucidic: fie cereale (fulgi integrali se grau sau secara) cu apa sau dulceata cu fructoza cu foi wasa. aleg un mic dejun glucidic sa vin in intampinarea unei pofte de dulce de peste zi. imi place si micul dejun lipidic – cel mai des e vorba de o omleta cu legume proaspete.

la pranz, cand sunt la birou, cel mai comod imi e sa iau cascaval/telemea cu legume. mai mananc uneori la cantina piept de pui la gratar cu salata de legume.

cina mea Monti e insa cea mai variata: imi place mult pestele, mai gastesc ceva rapid sau chiar numai fructe, uneori.

cand sunt pe drumi intre diverse destinatii si mi se face foame fie imi iau arahide/fistic/migdale, fie un mar sau alt fruct permis (nu banane, de exemplu.) cred ca am saptamani bune de cand mananc in fiecare zi legume proaspete si/sau fructe.

in legatura cu sportul, ma gandesc sa iau echipamentul la mine si sa merg dupa programul de la birou, direct la sala.

ce voi face in acest week-end nu prea stiu. maine ar trebui sa ma vad cu T si sa mergem sa vizitam apartamentul in care se va muta curand. apoi… sunt fan BURDA si am scos tiparul unei rochii, am facut masuratori si as vrea sa fac rochia la care fantezez de cateva saptamani bune :D

dar, ia sa plec si eu acasa… :)

toate bune tuturor si :D

pe curand!

Anunțuri

Stare de bine…

si nici macar nu stiu precis de ce :D (nu ca m-ar deranja :) ), dar emit ipoteze:

sa fie inca euforia bucuriei ca am trecut pragul de 90 de kg?

sa fie avatarul lui T de la Y messenger? i-am facut sambata o poza in care el poarta niste ochelari de geek, rotunzi, gen fund de borcan si are un zambet tamp – de-mi vine fiecare data sa rad cand ii vad vad moaca.

apoi… nu am elemente care sa ma streseze. e o stare de liniste, care imi permite sa imi adun ganduri si sa urmez disciplina pe care mi-am impis-o in ultima vreme. recunosc, si reactia celor din jur ma maguleste si ma face sa fiu si mai apriga in demersul meu :)

de vreo 2 zile imi tot vine in minte un citat pe care l-am mai publicat pe blog: „Start by doing what’s necessary then do what’s possible and suddenly you are doing the impossible„(Saint Francis of Assisi). asta e raspunsul, in caz ca cineva se intreba cum am facut? e mare reusita mea? pentru mine, e. imi da satisfactie si simt ca am motivatia sa merg si mai departe.

cat de importanta e motivatia? cum ajung sa ma folosesc de ea?

sa fac un lucru, pur si simplu, doar ca e trecut in to do list, nu e mereu suficient. recunosc ca am citit carti motivationale (acum 1-2 luni) si m-au ajutat. acum nu as mai simti nevoia, dar au avut rostul lor in acea vreme. un loc unde gasesc motivatie e acesta.

in alte momente ma gandesc la oamenii pe care ii iau drept model. ma gandesc ce ar face ei intr-un moment de cumpana. (moment de cumpana ar fi de exemplu seara, pe la 21,45 cand ma intreb daca sa ma duc in parc sa alerg, sau sa lenevesc?) ma gandesc la faptul ca acele persoane sunt oameni pro-action si nu ar ezita sa faca ceva. apoi ma intreb eu ce fel de om vreau sa fiu? din cel care gaseste mereu pretexte, care se eschiveaza si nu lupta pentru rezultate? si raspunsul de la sine: vreau sa fiu un om care sa reusesc in ce-mi propun! si atunci ma echipez, dau drumul la muzica (e o nebunie sa alerg pe melodiile house preferate!) si pana ajung in parc, deja parca am resorturi in gambe, gata sa ma ajute sa imi fac alergarea.

in drum catre parc cantaresc cam cate ture voi face. in functie de starea de moment, de pauza (daca am alergat sau nu cu o seara inainte, daca sunt probleme fiziologice :D ). dar cand incep alergarea stiu deja cate am decis sa fac. daca spun 10, atunci stiu ca nu voi pleca de acolo decat dupa ce voi fi facut 10 ture. uneori, ca sa ma dau rotunda, mai fac una, de final, sa-mi demonstrez ca inca mai pot :) . dupa 5-6 ture apare un moment mai dificil, in care simt ca mi-e greu, dar stiu ca nu voi pleca decat dupa ce fac ce mi-am propus, si de-ar fi sa fac ultimele ture pe coate! si asa, rezist! mintea propune, corpul – dispune…

daca as fi zis: alerg 10-15 minute – nu cred ca as fi rezistat. un reper temporal nu ma ajuta la fel ca unul spatial (numarul de ture, distanta parcursa). e un element imnportant sa ajungi sa te te cunosti, sa stii ce ti se potriveste, sa decoperi ce functioneaza la tine, in caz ca nu stii. pentru mine, cand fac sport e necesar sa stiu cand am ajuns la limita (mai mult de atat nu se poate, adica sa fiu precauta pentru a evita o accidentare sau suprantrenamet) si sa diferentiez asta de momentul in care trebuie sa trag de mine, pentru a capata mai multa rezistenta. sunt convinsa ca aici e loc si de mai bine, daca as apela la un profesionist.

dar… revenind la alimentatie, planuiesc sa fac dulceata cu fructoza din zmeura :D sper sa gasesc in piata. apoi voi mai face si din fructe de padure – daca nu gasesc mure in piata, voi lua o punga de fructe congelate. pe astea nu le voi pasa prin blender. acum, pe bune, ce sa pui pe paine, la micul dejun care sa fie conform? dulceata mi se pare cea mai buna varianta. pentru mine e cel mai bun mic-dejun Monti, dar sunt precauta, ca sa nu ajung sa ma plictisesc de el.

suplimentele pe care le iau acum sunt: carnitina (2 pastile/zi – una cu 30′ inainte de a alerga si una inainte de culcare; daca nu fac sport, iau doar una) si magneziu (o pastila dimineata – contine zahar, amidon si tot urmeaza apoi o masa glucidica).

am observat ca multa lume ajunge pe blogul meu cautand informatii in legatura cu ce zice d-nu’ Montignac despre pepene. pe site-ul oficial apare clar:

Pepene galben IG 60
Pepene verde IG 75

ambele sunt trecute in tabelul cu indice glicemic cu asterisc – iar asta se traduce in faptul ca “aceste alimente, chiar dacă au un IG mare, continutul lor de zahăr (glucid pur) este destul de mic (aproximativ 5%). consumul lor nu trebuie să afecteze semnificativ glicemia.”

stiu ca e o semi-abatere, pe care mi-o asum si stiu ca asta se reflecta in ritmul in care slabesc. dar nu as putea trece peste vara fara pepene si chiar daca uneori ajung la cina sa mananc o portie buna, nu renunt la capriciul asta. la fel se intampla si cu berea (bere IG=110), si cu toate astea, uneori mai beau un pahar :D

in alta ordine de idei, printre chestii dragute gasite azi, dintr-un newsletter am retinut asta si in caz ca nu voi putea ajunge sa fac sport din motive de vreme. chiar imi plac exercitiile adunate si as vrea sa trec prin ele :)

ehe… ce m-am insirat cu vorba :) ar fi cazul sa inchei, pe azi :)

pe curand!

Fata cuminte… sau ce-am mai gatit conform Monti :) (I)

in week-end am gatit o ciorba de fasole conforma, care e buna si rece, intr-o zi fierbinte de vara. de asemenea am mai facut o duceata de visine cu fructoza (Monti) – visine congelate, pe care le-am maruntit cu blenderul, apoi le-am pus la fiert. am augat fructoza si la sfarsit, 2 plicuri de gelatina. a fost o buna schimbare a micului dejun obisnuit, din cereale. asadar azi dimineata am mancat dulceata de visine cu fructoza pe felii Wasa.

pentru pranz am luat la mine o tocana din varza de Bruxelles. am calit o ceapa, am adaugat bulion (fara zahar) si apoi varza si am lasat-o la foc mic, sa se amestece gusturile.

am din nou ocazia sa modific ticker-ul si observ ca au trecut cam 3 saptamani de la ultima modificare… merge destul de greu si trebuie sa ma mobilizez, ca nu-mi place ritmul asta :)

in orice caz, nu ma gandesc sa renunt la regimul lui Michel Montignac. La mine, da rezultate si sunt multumita :) cand o sa ajung la 63 de kg, o sa ii scriu un testimonial, ca multumire :)

Pe curand!

To be… or not to be a (fat) bee

Sursa

De cateva zile ma gandeam sa scriu un post si despre schimbarile de perceptie pe care le am, de cand m-am apucat de slabit, in mod organizat :)

Mai intai, ma vad grasa… Poate ca suna aiurea, dar inainte, pe cand aveam peste 100 de kg, imi ignoram mult propria imagine. Stiam ca am o problema cu greutatea, dar nu imi pasa ce cred ceilalti. Oricarei remarci gratuite de pe strada ii raspundeam “dar stai linistit, ca nu mananc din farfuria ta…”. Si astfel, imi tot ziceam eu ca o sa slabesc vreodata… dar nici o tinta clara, nici un plan de urmat.

O matusa spunea ca grasii sunt pur si simplu nesimtiti. Si chiar daca nu mi-e deloc draga, ii dau dreptate.

Am ajuns sa cred ca fi gras e un altfel de viciu, e o carenta in a reusi sa te controlezi (exclud aici situatiile patologice), combinat cu o modificare a imaginii de sine – mai precis o alterare a ei. In general nu imi place sa apar in poze, accept destul de rar cu placere si, clar, nu-mi place ce vad in poze. E ca si cum nu m-as recunoaste… dar inainte nici nu faceam ceva sa schimb situatia. Era o stare de inconstienta care se perpetua, in timp ce kilogramele se acumulau… Lasand deoparte cugetarile pshiologilor sau ale lui M. Montignac cu privire la disfunctia pancreasului la obezi… a manca mult, e o dependenta.

Inainte de orice… pentru grasii/obezii care vor sa slabeasca eu propun infiintarea de grupuri de suport, gen Asociatia Grasilor Anonimi. Sa fie organizate de persoane care au trait esecul de a deveni supraponderale si au reusit sa se redreseze. Experienta acestor persoane le-ar face sa gaseasca acele butoane pe care pot apasa, asa incat sa-i faca si pe altii sa gaseasca motivatia necesara.

Sa ajungi sa vrei sa slabesti (si sa reusesti) nu tine de cate pastile bagi in tine, de cate tipuri de diete ai de la nutritionisti sau cate seturi de analize ai la activ. Cel mai important e sa gasesti in interior dorinta de schimbare, vointa de a face ceva si rabdarea de a urma planul pas cu pas. Si dupa primii pasi, rezultatele obtinute (kg pierdute, haine vechi si nepurtate de ani buni, devin largi) sa fie propria incurajare spre a continua.

Ar trebui lasate deoparte momentele in care se cumpara vina de a fi gras, platind pentru remedii miraculoase si aparate de facut sport acasa… sunt convinsa, ca anual se castiga sume foarte mari din ceea ce se ofera persoanelor supraponderale, ca iluzii. Ca doar e mai usor sa scotii banii din portofel sau sa tastezi un PIN, decat sa ridici fundul de pe scaun si sa faci miscare sau sa gasesti timp sa gatesti masa pentru maine. E dificil uneori, dar nu imposibil. Iar intr-o era in care avem acces la informatii mai mult decat oricand, e pacat, zau! sa nu si profitam de ele.  

Scriu toate astea intr-un moment de maxima motivare. Pentru ca am schimbat “prefixul” (de la 90kg la 89). Pentru mine e o mare realizare si nu vreau sa mai dau inapoi. Acum nu-mi pasa ce m-a facut sa pornesc la drum, dar imi place teribil ca pot intra in diverse magazine de haine si vad si lucruri care ar sta bine pe mine. Stiu ca suna imatur ce spun, dar pentru mine aceasta este o mare reusita.

Experienta de a slabi nu e noua la mine (in 2001 am slabit, printr-o dieta hipo-calorica, 20 de kg in 3 luni – de la 85kg la 65, dar in anii urmatori efectul yo-yo mi-a adus 42 de kg peste cea normala), insa acum vreau sa ma si mentin pe termen lung. Si cred ca aceea va fi cea mai mare provocare… Atunci a si fost prima dieta si de asta a for atat de receptiv corpul :)

Pe scurt, ce cred eu ca e extrem de important:
– consult medical (pentru a exclude problemele de sanatate sau pentru a face tratament, daca e cazul)
– informarea (cu atentie la supra-informare – sa ajungi toba de teorie, dar practic sa nu faci nimic). Apoi poti face un plan realist de care sa te tii si de-ar fi sa te tarasti sa obtii ce vrei – nimic n-o sa te faca sa renunti!
– controlul alimentatieitot ce mi-e permis, imi e si necesar? se poate renunta la sucuri, la zahar si e deja un bun pas
– sport (de la mers pe jos, urcat scari, menaj in casa – pana la a merge la sala, jogging)
– suportul celor apropiati – sa te sprijine in demersul tau, sa nu tenteze cu mancaruri, sa nu insiste sa mananci, cand decizi ca nu e cazul, sa iti observe progresele. Daca ai sansa sa ti se alature un prieten, e si mai bine, dar sa iti stii calea si va motivati reciproc catre reusita, si nu catre delasare.

si spunandu-mi asa naduful, deja ma simt si mai usurata!

pe curand! :)

I wish me a nice week-end :)

daca tot obisnuiesc sa imi fac cadouri, de ce nu (in modestia mea :) ) sa nu-mi fac si urari?

pentru ca de cateva luni activez in tabara celor care au week-end (la fostul job se lucra 24/7), am inceput sa apreciez sambatele si duminicile si vinerea planuiesc sarcinile pentru rmatoarele doua zile. btw, sper sa nu se aprobe asta

so… azi vreau sa gatesc, maine sa fac ordine in camera si sa lenevesc si duminica, doar sa continui lenevitul de sambata si sa citesc.

am terminat Povestea lui O si citesc acum Convorbiri cu Octavian Paler. Imi place mult si cred ca e un mare noroc ca cobor la Pipera, adica la capatul tronsonului. nu o data, am uitat sa cobor din metrou/tramvai/autobuz, din cauza ca m-a cuprins vraja lecturii.

ieri mi-a venit o idee aproape geniala – sa merg sa ma inscriu la biblioteca si sa imprumut de la ei carti, ca sa nu mai risc falimentul din cauza radioului. deja am un wish-list ce contine Ghidul lenesului si In cautarea sensului pierdut.

dar la ce somn m-a luat… eu ma opresc aici si ma duc acasa :)

pe curand!

Tehnici de relaxare…

Cum te poti relaxa la birou? Mai intai, incepi de luni si ai 4 zile probleme cu conexiunea la internet. Turbezi pentru ca cel care trebuie sa rezolve, te tot amana si te rogi ca bunii colegi sa aiba treaba pe teren, ca nu iti stea pe cap… Apoi dai din colt in colt si te rogi sa nu apara chestii urgente, ca e jale… si intr-un final… se rezolva problema. Si aduce cu ea o asa stare de liniste… :))

Ce se poate intampla mai rau, e sa ma obinuiesc cu acel nivel de stres. Si dupa ce trece buba… sa gasesc o alta problema care sa ma readuca la nivelul initial :D

Apoi am reusit sa revin la obiceiul cu cititul. Dupa ce nu am mai avut cum sa il iau pe Pix cu mine (inca ma gandesc zilnic la dragul el – Doamne, rau mai imi pare ca a murit), am citit Jurnal 2003-2009, scris de Oana Pellea. Apoi, am reinceput si mai am doar cateva pagini din Povestea lui O. Pentru aceasta carte am simtit ca trebuie sa fiu pregatita sufleteste. O citeam in metrou si aveam impresia ca se uita toti la mine, ca toti din jur stiu ce citesc eu. Am stat mai mult in picioare in metrou, sau in margine, de teama sa nu nu-si arunce cineva ochii in paginile cartii. Si nu mai zic ce tentata sunt de fiecare volum din aceasta colectie.

in fine… sa revenim la tema blogului. Ce-am mai facut cu dieta? Bine si nu prea… daca ieri dimineata puteam sa sper la 89 de kg, ieri dupa-amiaza am comis-o… o sa apara greseala in insirearea meniului…

Dar ma pot lauda cu 4 seri de alergare in parc consecutive (inclusiv duminica seara). Vreau sa merg in fiecare seara in care nu ploua. Am ceva probleme cu muschii gambelor si nu prea inteleg de ce. Fac carcei noaptea si gasisem ca remedii – mancati fructe si legume proaspete si faceti activitati fizice. Dar nu cred ca am fost atat de consecventa cu legumele si fructele, niciodata pana acum in viata mea… iar in ce priveste activitatea fizica, sa fim seriosi – sport chiar fac acum.

Am ajuns la parerea ca nu ar fi rau sa iau un supliment pe baza de Magneziu (de ex. Magneziu forte). O sa trec in seara asta pe la farmacie.

Simt ca nu mai am ce spune, pentru moment

Pe curand

Si-a mai trecut o saptamana…

Si-a mai trecut o saptamana…

Intr-adevar… s-a mai dus o saptamana. Acum sunt la birou si am o conexiune la internet de tot rahatul. Il astept pe Iulian, poate reuseste sa rezolve el ceva…

Cum a fost saptamana ce-a trecut? La inceput mai greu, tot plangeam si-mi doream sa apara de undeva, cu fata lui mica si duce, sa-I pot da inca un pupic… dar apoi m-am obisnuit si imi spun ca trecut si ca trebuie sa imi invat lectia si sa merg mai departe…

In legatura cu dieta, am fost cuminte si nu prea… adica, in timpul saptamanii mananc ce trebuie. Mi-am facut un obicei ca la birou, micul dejun sa fie din fulgi de secara cu apa, iar pranzul – cascaval cu legume: rosii, castraveti, ardei. Tot port dupa mine carnetelul in care imi notez fiecare masa si cat sport voi fi facut. Dar nu am acum rabdare sa insir ce si cum am mancat.

Sambata am gatit fasole – am facut o ciorba de fasole conforma – care a continut fasole (evident), ardei, ceapa, patrunjel si leustean. Cu restul de fasole am facut o tocana de fasole (o ceapa la prajit, putin bulion, sare si restul de fasole fierte). A fost o fasole uscata, alba cu bobul mare si a iesit foarte dulce. Clar, voi mai repeta experienta care s-a lasat cu apreceri din partea sora-mii.

Saptamana trecuta am alergat marti, miercuri si duminica. Luni a plouat, joi si vineri am picat moarta de somn in jur de 21,30 (ora la care ma echipez, de obicei – apoi iau pastila de carnitina) si sambata seara m-a sunat T si m-a intrebat daca nu vreau sa il ajut cu bagajele, ca a ajuns in Romania. A fost tare dulce ca a avut o contributie semnificativa la colectia mea de plicuri de zahar (am mai bine de 100, din mai multe tari – ma ajuta si prietenii :) ). Apoi… mi-a adus un portofel rosu, asa cum ii cerusem acum cateva luni intr-un acces de dama cu capricii :)

Sunt inca nervoasa in legatura cu conexiunea la internet, asa ca ma opresc aici cu scrisul pe azi.

Pe curand!