Sing, dance, burn…

varianta 1: plec de la birou, iau tramvaiul, in drum spre casa trec sa imi iau ceva de mancare, ajung acasa, ma schimb, fac un dus, mananc, ma uit la televizor, citesc putin si apoi dorm

varianta 2: iau metroul, cobor la Universitate, merg la TNO Ion Dacian, imi ridic invitatia castigata la Radio si asist timp de 3 ore la un spectacol adevarat, dinamic, foarte bine pus la punct.

in timp ce uneori pierd vremea fara nici un rost, in orasul asta mare, cenusiu si zgomotos, pe care uneori il iubesc, se intampla lucruri demne de luat in seama. se poate ca intr-o sala de spectacol, intr-o seara la fel de agitata ca celelalte, un grup de artisti sa te faca sa ai impresia ca esti intr-un alt loc, intr-un alt veac si ca emotiile nu le mai controlezi tu…

(sursa poster)

merg la spectacole cu emotie, nerabdare si curiozitate si de multe ori ma intorc acasa suparata pe mine ca nu fac asta mai des… ce mi-a placut mai mult aseara? mi-e greu sa ma decid. dar nu a fost doar parerea mea, ci a unei sali pline!

povestea e arhi-cunoscuta – Romeo si Julieta de Shakespeare. te intrebi poate ce mai poate aduce nou? merita totusi o sansa…

cu ce sa incep? cu decorurile… o platforma centrala rotitoare, cu o fantana arteziana in mijloc; mult metal, pereti din plase, o poarta gigantica, suporturi pentru torte, foc tasnind din neant. in tot acet spatiu rece a plutit o lumina verticala, albastra. nu stiu de unde a pornit pasiunea pentru lumini, insa cei de la TNO mi-au aratat aseara cam ce pot. au creat spatii fantastice – inclusiv un fulger, din lumini si fum. muzica – obsesiva, am plecat de acolo cu ritmurile in creieri. s-a cantat live si la aplauzele finale au venit din spatele scenei instrumentistii si cei din cor. costumele, multe (multe personaje), facute cu maiestrie si creativitate, greu de urmarit la toti cei care apar.apoi – dansul, dinamic, modern, cum probabil nu te astepti sa vezi intr-un teatru de opereta. si las la final, dansatorii, care m-au impresionat inca de la primele momente – aproape imi parea rau ca trebuie sa stau pe scaun…

jocul actorilor a fost si el, foarte bun, nu doar in cazul protagonistilor, ci si pentru cei din rolurile secundare. dupa toate astea, mi-a parut rau ca m-am dus gratis si mi-am promis sa revin la Teatrul National de Opereta si la alte spectacole, chiar daca sunt intr-un registru mai vechi decat aceasta montare moderna.


(Sursa foto- metropotam.ro)

Anunțuri