Coming back

10996004_770788343009179_5817838918497143304_n

Cum te intorci la scrisul pe blog dupa o pauza? In tot ragazul asta, am scris in capul meu zeci de articole, despre tot felul de lucruri care ma preocupau si apoi le-am pierdut sirul. Insa mereu dupa o pauza ma adun greu, foarte greu. Fie ca e pauza de scris, de alergat in parc sau mai stiu eu ce. Pe blog intru zilnic, ma uit la statistici, la cuvintele cheie – uneori amuzante, citesc sau sterg comentarii, cand e cazul. In general las oamenii sa comenteze si daca e cazul, sterg dupa, dar in unele situatii s-a abuzat de treaba asta.

scumpa la un an

Asa… ce s-a mai petrecut intre timp? Nepotica prea-minunata a facut un an. Cand si cum a trecut acest an, nu as putea spune. Stiu ca toti am stat in preajma ei si ne-am minunat de tot face/zice. Bagajul de mutrisoare s-a extins si el si, de asemenea si pretentiile. Am devenit cu totii specialisti in Masha si ursul si stim unele replici pe de rost. Si mai ales ne vaitam de spate – este fix in momentul cand vrea sa mearga si nu poate singura. O tinem de maini si facem semi-maratoane prin casa-parc-parcare si pe unde se mai iveste ocazia. Si ea e atat de incantata de asta, ca incepe sa vorbeasca pe limba ei cu tica-lica tica-lica pe repeat. La multi multi ani, draga Ana!

Din februarie planuisem sa ma mut in Brasov pentru doi ani si am petrecut cateva luni bune obisnuindu-ma cu ideea. Apoi planul a picat si toata nerabdarea schimbarii m-a mai dat un pic inapoi. Usor usor am acceptat ideea ca momentan Bucurestiul mi-e mama si tata si trebuie sa-mi gasesc un rost aici.

Apoi… mi-am propus sa ma duc la sala (aerobic, pentru inceput) anul asta. In ianuarie mi-am pierdut curajul, ca de fiecare data dupa ce fac planul la inceput de an. Dar in februarie am zis – acum ori niciodata… Am fost frumos aici in cartier, am facut direct abonament. Asta seara, spun mandra, am terminat cele 8 sedinte si l-am inceput pe urmatorul. De la inceput tot incerc sa merg de 3 ori pe saptamana, dar nu reusesc – ba am racit, ba m-a chemat sor’mea, racita si ea, ba altceva de facut. de exemplu saptamana asta – am fost luni, miercuri si voiam si vineri. Dar s-a decis sa mergem la tara. Buuun, zic. Ma duc joi. Dar maine seara trebuie sa ajung la Sala Radio – concert Kurt Elling. Si gata, am cam rezolvat si saptaman asta. Poate luna asta totusi imi iese…

Si daca ar fi sa vorbesc putin si despre cusut – am lucrat mai degraba de mana, la diverse accesorii. Am primit de la mama o cutie mare plina de jurubite de ata colorata si am tot incercat thenici de broderie. Am tot adunat cateva idei, dar la cat de ezitanta am devenit nu stiu cat si cum or sa-mi iasa. Am pus pe pagina de tipare un anunt cum ca mi-ar fi placut sa gasesc un sewing-buddy, cu care sa merg sa cumpar materiale, sa scoatem tipare din Burda, sa ne inspiram din colectia de carti adunata, dar n-a raspuns nimeni. Credeam ca ar putea un mod in plus de motivare, dar n-a fost sa fie.

Revista Burda nu prea am mai cumparat. M-am uitat online ce tipare contin si nu m-au convins. Am deja mai bine de 50 de numere, suficiente pentru diverse combinatii, daca chiar vreau sa fac ceva anume. Problema e inca nu sunt foarte multumita de corpul pe care ar urma sa-l imbrac. Dar acesta e un capitol in lucru.

In rest citesc – am terminat o biografiei a Mariei Callas si am inceput The signature of all things. Si cand nu citesc – consum cu aviditate audio-book-uri – cand merg pe strada, cand alerg in parc (desi nu sunt la fel de motivante ca muzica) sau cand gatesc. Mi-a fost dat sa ma intalnesc cu niste carti formidabile si aproape ca-mi pare rau ca nu am facut o lista. Am parcurs anul acesta trilogia Inkheart, On writing de Stephen King si am terminat de curand Think Like a Freak; acum sunt in plina savoare a volumului Musicophilia: Tales of Music and the Brain. Oliver Sacks este unul din autorii mei preferati si poate ca ar merita sa revin asupra lui si mai ales, la ce idei mi-au ramas din cartile lui, mai ales acum, cat mai e inca printre noi.

10854293_10150537580429999_2863313122206580577_o (1)

16 ianuarie

dupa un final de an ambitios si un inceput pe masura, am deja 2 saptamani de cand nu am mai iesit sa alerg. si nu-s deloc mandra, in fiecare seara imi zic ca de azi m-apuc… si nu reusesc.

vineri am tras chiar o spaima groaznica, cand am ajuns la birou si mi-am dat seama ca-mi tauie o ureche si nu e nimic ce-as putea face. Nici nu am curaj sa ma urc pe cantar, la cate dulciuri si fainoase am bagat in mine in ultima vreme. E timpul sa plec acasa :)

Pe maine!

Un nou inceput…

Iata si prima postare pe anul asta :) Dupa un final de an extrem de greu, deja incep sa ma readun si sa pun la caleacest 2012, despre care nu stiu precis ce-mi va aduce. Ce-mi doresc de la el? Doamne… asa de multe :) Ca de exemplu:
– sa alerg cu consecventa si sa imi imbunatatesc timpii
– sa citesc mai multe carti decat anul trecut (au fost 34 anul trecut)
– sa invat sa croiesc si sa lucrez; mi-ar placea sa fac un business prin vanzarea de tipare in format PDF. Cred ca va trebui sa invat si Corel pentru asta :D
– sa calatoresc mai mult: mi-ar placea sa merg la mare cu mama la Balcic si sa vizitez Istanbulul
– sa mai adaug cunostinte noi la limba turca si sa invat portugheza
– imi fac vreo 30 de rochii si sa imi modific putin stilul vestimentar
– sa renunt la dulciuri si sa beau ceai verde mai des
– sa-mi iau casa :D

O sa spun in decembrie cate din ele am pus in practica :D

Doubtful mood…

Aseara am ajuns la BCU, la al treilea eveniment organizat de ARCEN la care particip, si anume la o conferinta sustinuta de Dan C. Mihailescu. A spus o multime de lucruri care mi-au dat de gandit si am regasit o idee despre care auzisem mai intai la Andrei Plesu – intelectualitatea vine la pachet cu indoiala. S-a plecat de la urmarirea unui mic reportaj in care erau intervievate pe strada  persoane care invitate sa raspunda la intrebari precum ce mai reprezinta astazi cultura?, poti face cultura pe stomacul gol? sau te simti inutil?

Au urmat apoi cateva observatii ale lui Dan C. Mihailescu cu privire la statutul intelectualului inainte si dupa ’89 si cam care ar fi provocarile carora ar trebui sa le facem fata, noi, tinerii de astazi. A vorbit despre mai multe lucruri, dar am retinut in mod special ideea ca tarele comunismului, mai exact felul de a privi puterea si politica, sunt lucruri asupra carora noi ar trebui sa ne schimbam perspectiva.  Comentariile din public m-au ajutat sa inteleg mai bine: politica, ca definitie e una, iar modul in care alegi sa o faci – e altceva.

Mi-au mai placut gandurile cu privire la limitarile intelectualilor umanisti, prin faptul ca nu au minime cunostinte despre  finante, economie, geopolitica si ca asta nu le aduce un asa de mare serviciu. Si nu in ultimul rand, a creat dezbatere in public – neimplicarea in politica a intelectualilor, mai cu seama a celor umanisti. Si de aici, nu a fost greu sa se ajunga la lipsa de invtiativa si neimplicarea tinerilor, fie in politica, fie in diverse forme de asociere cu scop civic, asa cum fac cei din ARCEN.

Cand s-a ajuns aici, am inceput sa simt o dualitate. Pe de o parte, ii dadeam dreptate – ar trebui sa facem mai mult.  Pe de alta parte insa, eu tocmai am iesit şifonata dintr-o initiativa care mi-a lasat un gust amar. Si ma face sa ma gandesc ca asa vor fi facut si altii – au incercat sa initieze o actiune care sa ii includa si pe cei din jur si nu le-a luat mult pana s-au lecuit.

Mi-e teama insa ca nu voi mai avea curaj sa fac ceva care sa implice oameni, ca voi deveni neincrezatoare, distanta, mi-e teama ca optimismul si entuziasmul vor fi inlocuite de frica de a plati pentru fiecare clipa de traire intensa alaturi de alti semeni. Dupa atatea zile in care nu pricepusem ce se intampla, in care ma resemnasem ca nu voi intelege niciodata, odata cu certitudinea sensului, au venit tristetea.  Am fost o mare mare proasta, nu-i asa?  Dar o sa-mi treaca intr-o buna zi, probabil…

Si ca sa nu inchei intr-o nota atat de depresiva precum sunt, voi pune un citat pe care l-am gasit astazi si care mi-a placut:  La lectura es el viaje de los que no pueden tomar el tren.  Francis de Croisset