Aritmetica vietii

M-am caznit mult pana sa ma apuc sa scriu. Suntem acum la un an dupa… Un an care a trecut prea repede parca, in care s-au intamplat atatea… Si dumneata nu mai esti langa noi, sa vorbim despre asta. Si nu-mi ramane decat ideea ca sunt atat de norocoasa sa te fi intalnit, sa fi povestit despre una-despre alta. Mi-am amintit ieri, in drum spre casa dumitale, despre ultima vizita. Si ma gandeam ca asta e scara in care ai intrat si dumneata, de atatea ori, si asta e liftul pe care-l foloseai, si ca apasai pe acelasi buton pentru etajul 5, Mai stii cand ti-am adus revistele acelea Dilema Veche sa le citesti. Si cand m-am jucat cu nepoteii in sufragerie, pe parchet si te uitai la noi zambind. Si cand ne-am luat ramas buna la plecare. Si nu stiam atuci ca acela e ultimul ramas bun…

Apoi au urmat luni in care am sperat la un miracol. Si acea minune n-a mai venit. Si ne-am adunat iarasi cu totii, din toate colturile tarii, intr-o zi vantoasa, la Plopeni, sa ne spunem La revedere. Mi-e tare dor de dumneata, Unchiule! Ieri a fost soare pe strada dumitale…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s