Aproape ca am deschis caseta de scris cu emotie. Au trecut ceva luni de cand nu mi-am asezat gandurile pe aici. Au trecut zile, saptamani, luni, fapte, ganduri, oameni, vise.
Acest decembrie e bland, ingaduitor, avem o iarna mai fara de zapada asa, cu caldura in case – sper, in sufelte, ca tot se apropie Sarbatorile si ne pregatim de bilant, adunam, sacadem, mai taiem de pe lista, mai adaugam.
Cred ca cea mai minunata veste de anul asta este extinderea familiei din 2014 – ca tot celebreaza azi sor’mea un an de casnicie si se pare ca 14 e numarul care le guverneaza intalnirea. Am intalnit anul asta, in ultimii 2 ani, cam asa, copii mici si minunati mai multi ca niciodata.
Si cum n-aduce anul, ce-aduce luna in urma, am avut un decembrie plin. Plin de intalniri dupa ani si ani, plin in evenimente, calatorii, iesiri din casa. De la concertul Mariei Raducanu de 1 Decembrie, la excursia de-o zi la Veliko Tarnovo. Si e de-abia jumatatea lunii. Sa profitam zic, de ce doua saptamni pline ca anii trec foarte repede, dupa cum vedeti. Daca nu ma credeti, uitati-va la copii.
Iar ca sa justific titlul – e un vers de la concertul sus-mentionat. Luna trecuta Clubul de Handbal a facut 3 ani, si au fost draguti sa ma invita la meciul lor aniversar. Ba chiar zilele astea, intre 14-15 decembrie are loc un nor turneu in Bucuresti. Maine poate ajung si eu sa-i vad jucand!
Crissa Toma 