Citisem saptamana trecuta pe Facebook despre unul din filmele preferate, pe care nu l-am mai vazut de ceva timp – Yes Man – si am realizat ca si eu ajuns frecvent sa spun NU. Spre exemplu, ajung sa imi fac din timp un program relativ plin in evenimente/intalniri si devin rigida in a accepta vreo modificare.
Imi propusesem, pentru acest week-end, sa ies vineri seara la intalnirea biciclistilor din Herastrau, iar sambata sa iau Bucurestiul la pas intr-o intalnire organizata de IdeiUrbane.ro. Urma apoi un mic party si cred c, daca ma straduiam, ami gasesm cateva variante interesante. Toate bune pana cand a sunat telefonul: mergi la Sibiu?
Pai sa vezi ca as vrea sa mergi azi la… si maine la…,dar stii ceva: hai ca merg! Cum facem? Exista dilema: Transfagarasan sau Transalplina? In gluma am zis ca mergem spre Sibiu pe Trasfagarasan si ne intoarcem in Bucuresti pe Transalpina. Pana la urma asa am si facut. Au fost doua zile pline – am plecat sambata pe la 7.30 si am am poposit in Bucuresti, duminica aproape de ora 22.00.
Insa, desi au fost doar doua zile, le-am simtit ca patru – foarte foarte pline. Mai fusesem pe prima parte a Transfagarasanului – pana la Balea Lac – in 2009. Acum eram acolo pe la 14.00, desi facusem destule opriri pe traseu pentru poze si admirat peisajul. La Balea, pe pontonul cabanei de pe lac, am baut o cafea si ne tot intrebam cat ne-ar lua pana am urca sus pe culme.
Dupa ce am admirat cateva parapante care si-au luat gratios zborul din zona, am lasat in urma marea aglomerare de masini si de oameni, carnatii agatati de dughene si cascavalu afumat de pe tarabe, plecand spre Sibiu. Intr-un final am ajuns cu bine in oras si cred ca am pierdut vreo doua ore doar ca sa cautam o cazare. Am plecat fara sa facem vreo rezervare si totul era ocupat. Intr-un final, am gasit o pensiune mai la periferie, fara baie in camera, fara prosoape si fara sapun la baie.
Dupa ce ne-am tras sufletele si am facut rapid un dus, inarmati cu harta Centrului Vechi al orasului, am iesit pe la 20.30 sa colindam orasul si sa ne tragem in poze. La un moment dat, ne-am asezat cuminti pe o bordura, langa Turnul Sfatului, sa fumam o tigara si sa luam pulsul orasului, cu oamenii lui plini de culoare, linistiti sau cu mers molcom…
Spre miezul noptii, ne-am indreptat pasii spre camera care ne va fi gazduit somnul, adunat dupa cei aproape 300 de km pe care parcurseseram in ziua respectiva.
Ne-am trezit voiosi pe la 8, am strans lucrurile si ne-am pregatit de drum, asa incat pe la 9 si jumatate predam cheia de la camera si eram in cautarea unui mic dejun. In Piata Mare, orasul se trezea iavaş-iavaş, ca si noi de altfel, si i-am tot admirat traficul matinal in timp ce savuram un ceai, o cafea…
Dupa o alta plimbare care a inclus si urcarea in Turn, pentru panorama, in jur de 14.00 atacam Transalpina, cu teama in ce priveste calitatea drumului. Am nimerit traseul, drumul, am admirat cele doua lacuri care ne-au iesit in cale. Intr-un final, am ajuns ajuns in Ramnicu Valcea, cantand, glumind si povestind tot felul de nimicuri. Ruta s-a derulat rapid, prin Pitesti si apoi pe autostrada, asa incat parca nici nu am simti cand am ajuns in Bucuresti.
Astept acum pozele, ca sa si ilustrez cele mai reusite momente. Pana atunci, va las cu trailer-ul filmului Yes Man, pe care-l recomand pentru momentele lipsite de inspiratie…
PS:Si ca o ironie la filmul la care faceam referire mai sus, am dat astazi peste acest articol…
Crissa Toma 